Fotbal: Antrenorul Giovanni Costantino, demis de la FCU Craiova

Data:

Antrenorul italian Giovanni Costantino a fost demis, marţi de la echipa FCU Craiova, după egalul cu Politehnica Iaşi (1-1), din etapa a 28-a a Superligii de fotbal, a anunţat finanţatorul clubului din Bănie, Adrian Mititelu, imediat după joc, scrie Agerpres.

”Din păcate, ne-am afundat şi mai mult în clasament, ne-am afundat şi ca joc. Asta e cel mai grav, mă ‘doare’ jocul, pentru că e din ce în ce mai slab, ne-am pierdut din strălucirea pe care o aveam şi din cauza acestui aspect astăzi am hotărât să închei colaborarea cu Giovanni Costantino. Îmi pare foarte rău pentru acest băiat, pentru că este foarte profesionist, dar, din păcate, nu cred că mai poate să stăpânească situaţia şi din cauza presiunii nu mai poate da randament. S-a simţit această presiune şi la el, şi în deciziile lui, şi în pregătirea antrenamentelor, (…) iar aceste împrejurări m-au determinat să pun punct astăzi acestei colaborări, din dorinţa de a găsi o soluţie care să aducă acel declic, restart”, a declarat Adrian Mititelu.

Costantino fusese numit în funcţie pe 16 octombrie anul trecut, chiar înaintea meciului tur cu Poli Iaşi (1-1), din etapa a 13-a. Italianul a preluat echipa pe locul 11, cu 13 puncte (4 victorii, un egal, 7 eşecuri, golaveraj 20-23), iar acum este pe 12, cu 31 de puncte. Bilanţul este de 5 victorii, 3 egaluri şi 8 eşecuri, golaveraj 20-22.

Situaţia în Superligă la nivelul antrenorilor în acest sezon:


Farul Constanţa: Gheorghe Hagi
FCSB: Elias Charalambous
CFR Cluj: Andrea Mandorlini (etapele 1-22), Adrian Mutu (din etapa a 23-a)
Universitatea Craiova: Eugen Neagoe (etapele 1-2), Laurenţiu Reghecampf (etapele 3-9), Corneliu Papură (etapele 10-15), Ivailo Petev (din etapa a 16-a)
Rapid Bucureşti: Cristiano Bergodi
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe: Liviu Ciobotariu (etapele 1-17), Bernd Storck (din etapa a 18-a)
FC U Craiova: Florin Drăgan (etapele 1, 8-9), Nicolae Dică (etapele 2-7), Paul Răducan (etapele 10-12), Giovanni Costantino (etapele 13-28)
FC Voluntari: Marin Dună (etapele 1-23), Nicolae Dică (din etapa a 24-a)
Petrolul Ploieşti: Florin Pârvu
Universitatea Cluj: Anton Petrea (etapele 1-6), Ioan Ovidiu Sabău (din etapa a 7-a)
FC Botoşani: Mihai Ciobanu (etapele 1-7), Dan Alexa (etapele 8-14), Andrei Patache (etapele 15-21), Bogdan Andone (din etapa a 22-a)
FC Hermannstadt: Marius Măldărăşanu
UTA Arad: Mircea Rednic
Politehnica Iaşi: Leo Grozavu
Oţelul Galaţi: Dorinel Munteanu
Dinamo Bucureşti: Ovidiu Burcă (etapele 1-17), Zeljko Kopic (din etapa a 18-a)


AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

PAOK Salonic continuă seria victoriilor în campionatul Greciei

PAOK Salonic, echipa antrenată de românul Răzvan Lucescu, a învins-o pe Volos cu scorul de 3-0, duminică, pe...

NBA – San Antonio Spurs la a treia victorie în tot atâtea meciuri, cu Wembanyama vârf de lance

San Antonio Spurs, cu vedeta Victor Wembanyama din nou în mare formă, a obţinut a treia victorie în...

F1 – ‘Probabil cel mai bun weekend al meu’, a declarat Norris după victoria din Mexic

Pilotul britanic Lando Norris (McLaren), care a câştigat Marele Premiu al Mexicului, duminică, la Ciudad de Mexico, şi...

Real Madrid a învins-o pe FC Barcelona (2-1) în ‘El Clasico’

Real Madrid a învins-o la limită pe teren propriu, cu scorul de 2-1, pe FC Barcelona, duminică în...