Naţionala României va disputa două partide amicale cu Uruguay la Montevideo

Data:

Echipa naţională de rugby a României va disputa două meciuri amicale cu Uruguay la Montevideo, în cadrul unui turneu de pregătire programat în luna iulie în America de Sud, informează site-ul oficial al Federaţiei Române de Rugby, potrivit Agerpres.

Partidele test se vor desfăşura pe 10 şi 17 iulie, pe Stadionul Charrua din Montevideo. Orele de disputare urmează să fie stabilite în perioada următoare.

România şi Uruguay s-au întâlnit de nouă ori până acum, opt victorii revenind ‘stejarilor’ şi o partidă terminându-se la egalitate. Ultimul meci dintre cele două reprezentative s-a disputat în luna noiembrie anul trecut, la Verona, câştigat de România cu 29-14. A fost o partidă în care au debutat pentru România, Damian Strătilă, Jason Tomane, Hinckley Vaovasa, Dorin Tică, Tudor Butnariu şi Alexandru Alexe.

În acest moment, Uruguay se află pe locul 19 în clasamentul mondial, fiind calificată la Cupa Mondială de Rugby din 2023, iar România se află pe locul 17 şi va disputa în luna noiembrie, în Franţa, un turneu de recalificare pentru a prinde locul pentru competiţia din Franţa.

Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat că meciurile test sunt importante în perspectiva calificării la Cupa Mondială din 2023.

„Este extrem de important să continuăm să evoluăm în partide cu echipe puternice, mai ales din perspectiva drumului de calificare la Cupa Mondială. Uruguay este o formaţie puternică, deja calificată la Cupa Mondială, cu care putem să ne măsurăm forţele. De asemenea, este utilă şi experienţa unui turneu internaţional pentru a testa şi îmbunătăţi capacitatea organizatorică a federaţiei, dar mai ales de a vedea cum se adaptează şi reacţionează jucătorii în condiţii noi, după călătorie, schimbare de fus orar, climă etc.”, a spus Petrache conform site-ului citat.

La rândul său, preşedintele Federaţiei de Rugby din Uruguay, Santiago Slinger, a afirmat la rândul său: „Suntem încântaţi că vom avea aceste două meciuri cu România. Ne aşteptăm să fie meciuri frumoase, dificile, în faţa unui adversar puternic, aşa cum au fost toate meciurile de până acum. Ne-am întâlnit de multe ori în ultimii ani şi este o rivalitate sportivă frumoasă care ajută ambele echipe. Ne bucurăm că România va face acest turneu în America de Sud şi că vom avea posibilitatea să jucăm acasă. Pentru noi aceste meciuri sunt foarte importante în ceea ce priveşte pregătirea pentru participarea la Cupa Mondială din 2023”.

Acesta este al doilea turneu pe care naţionala României îl efectuează în America de Sud, după cel din 2019, când au întâlnit Chile, 27-11, la Valparaiso şi Brazilia, 22-21, la Jundiai.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Brazilianul Raphinha a vrut să plece de la Barcelona, dar a fost convins de Hansi Flick să rămână

Mijlocaşul ofensiv brazilian Raphinha a declarat că a luat în calcul să părăsească clubul de fotbal FC Barcelona,...

Avancronica finalei Ligii Campionilor, Paris Saint-Germain – Inter Milano

Paris Saint-Germain şi Inter Milano vor disputa finala Ligii Campionilor la fotbal, sâmbătă, de la ora 22:00, pe...

AC Milan a confirmat angajarea antrenorului Massimiliano Allegri

Clubul italian de fotbal AC Milan, clasat pe locul opt în ultimul sezon din Serie A, a confirmat...

Fernando Alonso (Aston Martin) pledează pentru păstrarea Barcelonei în calendarul Formulei 1

Dublul campion mondial spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) a pledat, joi, pentru menţinerea unei curse de Formula 1...