Fotbal: Victorie categorică a liderului FC Liverpool în campionatul Angliei

Data:

FC Liverpool, liderul campionatului de fotbal al Angliei, a învins pe teren propriu, cu scorul de 4-1, formaţia Luton Town, în prologul etapei a 26-a din Premier league, scrie Agerpres.

Oaspeţii, aflaţi locul 18 (retrogradabil), au deschis scorul pe Anfield prin Chiedozie Ogbene (12), însă „cormoranii” s-au dezlănţuit în repriza secundă, pe parcursul căreia au marcat de patru ori, prin Virgil van Dijk (56), Cody Gakpo (58), Luis Diaz (71) şi Harvey Elliott (90).

În urma acestei victorii, FC Liverpool a acumulat 60 de puncte şi s-a distanţat la patru lungimi de Manchester City, campioana en titre, aflată pe locul secund, care se va deplasa sâmbătă la Bournemouth.

Elevii lui Juergen Klopp pot astfel aborda liniştiţi finala Cupei Ligii engleze, împotriva formaţiei Chelsea Londra, programată duminică pe stadionul Wembley. Antrenorul lui Liverpool speră totodată să-i recupereze până atunci pe unii dintre jucătorii săi confruntaţi cu probleme medicale.

Miercuri, tehnicianul german nu a putut conta, între alţii, pe portarul Alisson Becker, fundaşul Trent Alexander-Arnold, mijlocaşul Dominik Szoboszlai şi atacanţii Diogo Jota, Darwin Nunez şi Mohamed Salah.

Salah a revenit în competiţie sâmbătă, la meciul câştigat cu 4-1 în faţa formaţiei Brentford, în cursul căruia a marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă, la o lună după ce s-a accidentat Cupa Africii pe Naţiuni, competiţie la care a participat cu naţionala Egiptului. El nu a fost reţinut însă pentru partida cu Luton, fiind vizibil afectat fizic.

Runda a 26-a din liga engleză continuă sâmbătă cu meciurile Manchester United – Fulham, Brighton – Everton, Aston Villa – Nottingham Forest, Crystal Palace – Burnley, Bournemouth – Manchester City şi Arsenal Londra – Newcastle United.

Duminică este programată partida Wolverhampton – Sheffield United, în timp ce luni va avea loc întâlnirea West Ham United – Brentford.

Meciul Chelsea Londra – Tottenham Hotspur a fost amânat.

Clasament:


1. FC Liverpool 60 puncte
2. Manchester City 56
3. Arsenal Londra 55
4. Aston Villa 49
5. Tottenham Hotspur 47
6. Manchester United 44
7. Brighton 38
….
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

„Am venit la AC Milan ca să câştig”, a spus Luka Modric

"Am venit la AC Milan ca să câştig", a declarat, pentru TG1, mijlocaşul croat Luka Modric, scrie site-ul...

Antrenorul Hansi Flick, suspendat, nu va sta duminică pe banca tehnică în El Clasico

Antrenorul echipei FC Barcelona, germanul Hansi Flick, nu va putea sta pe banca tehnică la primul Clasico al...

Raphinha (FC Barcelona), apt de joc pentru Clasico

Atacantul brazilian Raphinha s-a antrenat cu echipa Barcelonei şi antrenorul Hansi Flick speră să conteze pe el, duminică,...

Ciclism: Nairo Quintana şi-a prelungit cu un an contractul cu Movistar

Echipa ciclistă Movistar a anunţat, miercuri, prelungirea contractelor a şase rutieri, între care cel al columbianului Nairo Quintana...