Tenis: Jannik Sinner, învingător în turneul de la Rotterdam (ATP)

Data:

Tenismanul italian Jannik Sinner, cap de serie numărul 1 şi recent învingător la Australian Open, a câştigat duminică turneul ATP 500 din oraşul olandez Rotterdam după ce l-a învins pe australianul Alex De Minaur, cu 7-5, 6-4, în finala acestei competiţii dotate cu premii totale de 2.134.985 de euro, scrie Agerpres.

Jannik Sinner, locul 4 ATP, este neînvins de la începutul acestui an, în care a reuşit 15 victorii consecutive, şi a ajuns la 12 turnee câştigate în cariera sa. El s-a impus în toate cele şapte meciuri disputate până acum împotriva lui Alex De Minaur.

Sinner va fi de luni numărul 3 mondial, după Novak Djokovic şi Carlos Alcaraz, devenind italianul cel mai bine clasat în istoria ATP.

De Minaur, care a împlinit sâmbătă 25 de ani, va urca două locuri, până pe poziţia a 9-a, în clasamentul ATP şi va intra pentru prima oară în Top 10.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Marele Premiu al Principatului Monaco rămâne în calendarul Formulei 1 până în 2035

Marele Premiu al Principatului Monaco, cursă istorică de Formula 1, va rămâne în calendar cel puţin până în...

Mike Tyson şi Floyd Mayweather se vor înfrunta în ring în primăvara anului viitor

Foştii boxeri americani Mike Tyson şi Floyd Mayweather au ajuns la un acord pentru un posibil meci demonstrativ...

Luis Suarez şi-a cerut scuze după încăierarea din finala Leagues Cup

Atacantul uruguayan Luis Suarez (Inter Miami) şi-a prezentat scuze, joi, după ce a fost implicat în încăierarea din...

Anca Todoni, calificată în sferturi la Montreux (WTA 125)

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de...