Mihaela Valentina Cambei, cea mai bună halterofilă europeană din 2023

Data:

Mihaela Valentina Cambei a fost premiată cu titlul de cea mai bună halterofilă europeană a anului 2023, luni, la Sofia, după ce a cucerit trei medalii de aur la cat. 49 kg, la Campionatele Europene, a anunţat Federaţia Română de Haltere pe pagina sa de Facebook, scrie Agerpres.

Cambei a revenit pe podiumul din Arena Sofia la mai puţin de o oră de la ceremonia de premiere a categoriei olimpice 49 kg, la care şi-a doborât recordul european de la total stabilit la Europenele din 2023, la care a cucerit, de asemenea, trei medalii de aur (la Erevan).

Mihaela Cambei, care este cea mai bine clasată sportivă din Europa în clasamentul de calificare olimpică (locul 5 la general, la doar un kg de locurile 2-4), a fost urmată în ierarhie de Kamila Konotop (Ucraina) şi de Emily Campbell (Marea Britanie).

”Nu m-am aşteptat nici măcar o secundă că voi lua acest titlu de cea mai bună halterofilă din Europa în 2023. Ţinta mea a fost să-mi fac rezultatele şi de a reuşi cu orice preţ, iar acest premiu înseamnă ca sunt pe drumul cel bun şi că într-adevăr sunt o sportiva valoroasă şi cu mari responsabilităţi”, a declarat Mihaela Cambei.

La masculin a ieşit învingător georgianul Laşa Talahadze, multiplu campion european, mondial şi olimpic. El a fost urmat de Karlos Nasar (Bulgaria) şi de Ritvars Suharevs (Letonia).

Procesul de selecţie şi vot a fost realizat de European Weightlifting Federation, în parteneriat cu Asociaţia Presei Sportive din Europa (AIPS Europe).
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Olivier Giroud a vorbit despre experienţa sa nereuşită în MLS

Atacantul francez Olivier Giroud a vorbit, într-un interviu pentru L'Equipe, despre experienţa sa nereuşită în Major League Soccer...

Ousmane Dembele se află „în faza de recuperare”, a anunţat PSG

Ousmane Dembele, câştigătorul Balonului de Aur, se află "în faza de recuperare", a anunţat joi clubul său, Paris...

Sinner şi Fritz, calificaţi în semifinalele turneului Six Kings Slam de la Riad

Italianul Jannik Sinner (2 ATP) şi americanul Taylor Fritz (4 ATP) s-au calificat cu uşurinţă, miercuri, în semifinalele...

Emma Răducanu încheie sezonul prematur din cauza problemelor de sănătate

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu îşi va încheia prematur sezonul după ce s-a retras de la ultimele...