Fotbal: Atletico Madrid, învinsă acasă de Athletic Bilbao în semifinalele Cupei Spaniei

Data:

Atletico Madrid, cu portarul român Horaţiu Moldovan pe banca de rezerve, a fost învinsă de Athletic Bilbao cu scorul de 1-0, miercuri seara, în prima manşă a semifinalelor Cupei Spaniei la fotbal, scrie Agerpres.

Madrilenii au suferit astfel prima lor înfrângere acasă după mai bine de un an.

Bascii au profitat de o eroare uriaşă a fundaşului Reinildo şi au marcat singurul gol al partidei prin Alex Berenguer (25), din penalty.

Athletic Bilbao, care în turul anterior a eliminat-o pe FC Barcelona (4-2, după prelungiri), este în cursă pentru a 24-a sa Copa del Rey, dar prima după 1984. Athletic a jucat finala în 2020, însă a pierdut-o în faţa altei echipe basce, Real Sociedad, după care a fost învinsă şi de FC Barcelona, în finala din 2021.

În ciuda unei dominări clare şi a mai multor ocazii clare, Atletico a încheiat o serie de 28 de meciuri consecutive fără eşec pe teren propriu.

Manşa secundă se va juca în data de 29 februarie, pe San Mames, unde echipa antrenată de Ernesto Valverde este neînvinsă după înfrângerea din prima etapă a sezonului, 0-2 cu Real Madrid.

În prima semifinală, desfăşurată marţi, Mallorca a remizat cu Real Sociedad 0-0. Manşa secundă se va juca în data de 27 februarie la San Sebastian.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo a evocat personalitatea fostului său coechipier de la naţionala Portugaliei, Diogo Jota

Starul portughez Cristiano Ronaldo şi-a amintit de coechipierul său de la naţională, Diogo Jota, care a murit într-un...

Leroy Sane, în lotul Germaniei pentru meciurile cu Luxemburg şi Slovacia

Leroy Sane, rechemat, şi Said El Mala, convocat pentru prima dată, se numără printre cei 25 de fotbalişti...

Mauricio Pochettino, selecţionerul SUA, ar vrea să antreneze din nou în Anglia

Argentinianul Mauricio Pochettino, selecţionerul naţionalei de fotbal a Statelor Unite, a recunoscut că "îi lipseşte" Premier League şi...

MotoGP: Marc Marquez a lansat o ediţie limitată a căştii sale de campion mondial

Pilotul spaniol Marc Maquez a lansat o ediţie limitată de 93 de unităţi - numărul său de curse...