Fotbal: Guardiola îl critică pe preşedintele UEFA pentru afirmaţiile referitoare la clubul Manchester City

Data:

Pep Guardiola, antrenorul echipei de fotbal Manchester City, l-a criticat dur, joi, pe preşedintele UEFA, Alekander Ceferin, pentru comentariile sale cu privire la suspendarea din cupele europene a clubului englez în 2020, ridicată ulterior de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), şi că alte proceduri sunt în curs, informează AFP, scrie Agerpres.

Manchester City, campioana en titre a Angliei şi a Europei, se confruntă cu 115 acuzaţii de infracţiuni financiare comise între 2009 şi 2018. O comisie independentă a Premier League trebuie să se pronunţe în curând pe acest subiect.

UEFA a suspendat-o pe Manchester City din toate competiţiile europene timp de doi ani, în februarie 2020, pentru încălcarea regulilor sale de fair play financiar, dar sancţiunea a fost anulată de TAS, care a constatat că unele dintre acuzaţiile împotriva clubului englez nu erau „stabilite”, iar altele au fost prescrise.

„Ştim că am avut dreptate”, a declarat Ceferin, într-un interviu publicat miercuri de ziarul britanic Daily Telegraph. „Nu am fi luat o astfel de decizie dacă nu am fi crezut că avem dreptate”, a adăugat el.

Un Pep Guardiola furios a spus că, exprimându-se acum, preşedintele UEFA nu a respectat procesul în curs. „Ca avocat, ca preşedinte al UEFA, ar fi trebuit să aştepte”, a spus tehnicianul spaniol.

„Un avocat trebuie să respecte procedurile. Ştie că avem dreptul să ne apărăm”, a continuat Guardiola.

UEFA l-a pierdut joi pe unul dintre principalii săi oficiali, directorul de fotbal Zvonimir Boban, care s-a opus procedurii iniţiate de Aleksander Ceferin pentru a obţine un nou mandat de preşedinte, o decizie de natură să genereze o criză în cadrul organismului european.

Într-o scrisoare trimisă de Boban către diverse organizaţii de presă, croatul îşi justifică plecarea de la UEFA prin neînţelegerile cu Ceferin legate de intenţia acestuia de a supune la vot, cu ocazia următorului Congres, pe 8 februarie la Paris, o modificare a statutelor care ar urma să-i permită să candideze pentru un nou mandat de preşedinte.

„Deşi mi-am exprimat dezaprobarea totală, preşedintele UEFA consideră că nu există obstacole legale în calea schimbărilor pe care le propune, nici probleme etice sau morale, şi doreşte să meargă mai departe pentru a-şi promova aspiraţiile personale”, precizează Boban.

Fostul jucător al echipei AC Milan, în vârstă de 55 de ani, aminteşte că, în conformitate cu actualele statute ale UEFA, acesta ar fi ultimul mandat al lui Ceferin, ales pentru prima dată în 2016 şi reales pentru al treilea mandat în aprilie 2023, la congresul de la Lisabona.
AGERPRES

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...