Fotbal: Fundaşul Radu Drăguşin a debutat în Premier League, pe ”Teatrul Viselor”

Data:

Fundaşul român Radu Drăguşin a debutat în campionatul de fotbal al Angliei, cu ocazia meciului disputat de noua sa echipă, Tottenham Hotspur, pe stadionul Old Trafford, în compania formaţiei Manchester United şi încheiat la egalitate, 2-2, duminică seara, în cadrul etapei a 21-a din Premier League, scrie Agerpres.

United a condus de două ori pe ”Teatrul Viselor”, cum este supranumit legendarul stadion din Manchester, prin golurile marcate de Rasmus Hojlund (3) şi Marcus Rashford (40), însă Tottenham a revenit şi a egalat de fiecare dată, prin Richarlison (19) şi Rodrigo Bentancur (46).

Drăguşin (21 ani), purtătorul tricoului cu numărul 6 la Spurs, a început meciul pe banca de rezerve, fiind introdus în joc de antrenorul Ante Postecoglou în minutul 85, în locul lui Oliver Skipp.

Internaţionalul român s-a transferat săptămâna trecută la Tottenham de la echipa italiană Genoa, în schimbul sumei de aproximativ 30 de milioane de euro. El a semnat un contract valabil până în 2030 cu clubul englez.

Tottenham se află pe locul 5 în clasament, la egalitate de puncte (40) cu Arsenal Londra, ocupanta poziţiei a patra, ultima care asigură calificarea în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor, în timp ce Manchester United se află pe locul 7, cu 32 de puncte.

Rezultate:
Vineri
Burnley – Luton Town 1-1
Au marcat: Amdouni (36), respectiv Carlton Morris (90+2).

Sâmbătă
Chelsea – Fulham 1-0
A marcat: Cole Palmer (45+4 – penalty).

Newcastle – Manchester City 2-3
Au marcat: Isak (35), Anrhony Gordon (37), respectiv Bernardo Silva (26), De Bruyne (74), Bobb (90+1).

Duminică
Everton – Aston Villa 0-0

Manchester United – Tottenham Hotspur 2-2
Au marcat: Hojlund (3), Rashford (40), respectiv Richarlison (19), Bentancour (46).

Iată şi programul celorlalte meciuri din această rundă:
Sâmbătă 20 ianuarie
Arsenal – Crystal Palace
Brentford – Nottingham Forest

Duminică 21 ianuarie
Sheffield United – West Ham
Bournemouth – Liverpool

Luni 22 ianuarie
Brighton – Wolverhampton

Clasament:
1. Liverpool 45 puncte
2. Manchester City 43
3. Aston Villa 43
4. Arsenal Londra 40
5. Tottenham Hotspur 40
6. West Ham United 34
7. Manchester United 32
….
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thomas Muller crede că Neuer poate reveni la naţionala Germaniei în vederea CM 2026

Mijlocaşul german Thomas Muller, aflat în prezent la echipa canadiană Vancouver Whitecaps, crede că portarul Manuel Neuer, fostul...

Gareth Southgate dezminte revenirea pe banca tehnică

Fostul antrenor al naţionalei de fotbal a Angliei, Sir Gareth Southgate, a declarat, miercuri, că nu ia în...

Grecul Stefanos Tsitsipas, învins fără drept de apel în turul al doilea la Winston-Salem (ATP)

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, principalul favorit, a fost învins fără drept de apel de chinezul Yunchaokete Bu, cu...

NBA – Un angajat al echipei Miami Heat a recunoscut furtul a sute de tricouri purtate în meciuri

Un fost angajat al echipei Miami Heat, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a pledat vinovat marţi...