Polo: România a câştigat Grupa D a Campionatului European, după 8-7 cu Slovacia

Data:

Naţionala masculină de polo pe apă a României a câştigat Grupa D a Campionatului European din Croaţia, după ce a învins cu emoţii formaţia Slovaciei, cu scorul de 8-7 (1-1, 3-3, 2-3, 2-0), marţi seara, la Dubrovnik, scrie Agerpres.

După două sferturi echilibrate, Slovacia a reuşit să se desprindă în sfertul al treilea, la 7-5, însă România a marcat ultimele trei goluri ale partidei şi a obţinut victoria.

Pentru România, Tudor Fulea a marcat 4 goluri, Vlad Georgescu 2, Andrei Prioteasa şi Andrei Ţepeluş, câte un gol.

Golurile slovacilor au fost înscrise de Samuel Balaz 2, Marek Tkac 2, Maros Tkac, Matej Caraj şi Patrik Tisaj.

România a câştigat grupa cu 9 puncte, după 12-8 cu Olanda, 13-5 cu Slovenia şi 8-7 cu Slovacia. Înaintea partidei dintre Olanda şi Slovenia, care va avea loc marţi seara, Olanda are 3 puncte, Slovacia 3 puncte, iar Slovenia, niciun punct.

Tricolorii vor juca un baraj pentru calificarea în sferturi, contra Georgiei, ultima clasată în Grupa B, pe 11 ianuarie, la Zagreb, de la ora 18:00 (ora României).

La ediţia trecută a Campionatului European, din 2022, România s-a clasat pe locul 10.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Klopp va lucra ca analist al canalului Magenta TV la CM 2026

Germanul Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, va fi analistul canalului Magenta TV în timpul Cupei Mondiale...

Kylian Mbappe, forfait pentru meciul Franţei cu Azerbaidjan (FFF)

Căpitanul echipei Franţei, Kylian Mbappe, a declarat forfait pentru meciul cu Azerbaidjan din deplasare, din cadrul preliminariilor Cupei...

Şantajiştii familiei Schumacher, din nou pe banca acuzaţilor

Cei trei bărbaţi, condamnaţi în februarie anul trecut pentru tentativă de extorcare a familiei legendei germane a Formulei...

Auto-moto: Raliul Dakar 2026 va avea două etape maraton

Raliul Dakar din 2026 va reveni pentru a şaptea oară consecutiv pe dunele din Arabia Saudită, într-o ediţie...