Fotbal: Nuri Şahin şi Sven Bender, în stafful Borussiei Dortmund

Data:

Doi foşti fotbalişti ai Borussiei Dortmund, turcul Nuri Şahin şi germanul Sven Bender, au fost incluşi în stafful tehnic al echipei, a anunţat vineri clubul care în sezonul trecut a ratat dramatic câştigarea Bundesligii, informează AFP şi DPA, scrie Agerpres.

Nuri Şahin şi Sven Bender au semnat contracte valabile până în iunie 2025 şi vor fi fi secunzii antrenorului principal Edin Terzic, a indicat Borussia. Şahin, în vârstă de 35 de ani, se desparte de formaţia turcă de primă divizie Antalyaspor, pe care o pregătea din octombrie 2021. Bender, cu un an mai tânăr, a fost până acum unul dintre selecţionerii naţionalei Under-17 a Germaniei.

„Noi am analizat intens sezonul de până acum. Una din concluziile noastre a fost că este nevoie de un nou elan în stafful tehnic”, a spus Sebastian Kehl, directorul sportiv al clubului.

Şahin, Bender şi Kehl au fost colegi în echipa cu care Dortmund a câştigat campionatul în 2011.

În actuala stagiune, Dortmund a impresionat în Liga Campionilor, unde a câştigat o grupă din care au mai făcut parte PSG, AC Milan şi Newcastle United. Lucrurile nu stau nici pe departe atât de bine în campionat, unde echipa este pe locul 5, la 15 puncte de liderul Bayer Leverkusen.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Mircea Lucescu – Meciul amical cu Moldova încurcă foarte tare

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că meciul...

Harry Kane, incert pentru meciul amical Anglia – Ţara Galilor

Căpitanul naţionalei de fotbal a Angliei, Harry Kane, este incert pentru meciul amical de joi împotriva Ţării Galilor,...

Fanii lui Liverpool au strâns 260.000 de euro în onoarea lui Diogo Jota şi Andre Silva

Fundaţia clubului englez de fotbal Liverpool a strâns 226.000 de lire sterline (260.000 de euro) de la fani...

‘Sper ca Brazilia să câştige Mondialul din 2026 pentru prietenul meu Ancelotti’, a spus Ibrahimovic

Suedezul Zlatan Ibrahimovic, fostul mare fotbalist şi actual consilier al RedBird Capital, fondul american care deţine în proprietate...