Fotbal: Noul proiect al Super Ligii, ‘mai închis decât cel prezentat în 2021’, a declarat Ceferin

Data:

Noul proiect al Super Ligii, prezentat joi de firma A22 Sports Management după ce a aflat de hotărârea favorabilă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, este „chiar mai închis decât cel prezentat în 2021”, a estimat Alexander Ceferin, preşedintele UEFA, citat de EFE, scrie Agerpres.

„Echipe ca Leicester, Girona, Atalanta şi altele mai mici nu s-ar putea califica. Ei îi spun competiţie deschisă, dar greşesc foarte mult”, a declarat el într-o conferinţă de presă la care au mai participat preşedintele Ligii spaniole de fotbal (La Liga), Javier Tebas, şi cel al Asociaţiei Cluburilor Europene (ECA) şi al lui PSG, Nasser Al-Khelaifi.

„Mi-e greu să mă hotărăsc dacă (proiectul) mă şochează sau mă distrează. Cum suntem aproape de Crăciun, voi alege să îl consider amuzant”, a glumit Ceferin.

„Mă bucur să văd că ei oferă în mod limpede o competiţie închisă, ceea ce am ştiut tot timpul că vor face, dar acum se ştie public”, a adăugat el.

„În ciuda acestui fapt, nu vom încerca să o oprim, nu am vrut niciodată. Noi am spus de multe ori că pot înfiinţa orice vor. Sper că vor putea începe cât mai curând competiţia lor ‘fantastică’ cu două cluburi”, a spus ironic Ceferin, referindu-se la Real Madrid şi FC Barcelona, susţinătoare ale Super Ligii.

Aşa cum s-a anunţat, A22, compania care promovează Super Liga europeană de fotbal, a prezentat joi, după decizia Tribunalului de Justiţie al Uniunii Europene, un nou format al competiţiei, cu promovare şi retrogradare, cu 64 de cluburi repartizate în trei eşaloane. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Cu noi toate echipele sunt în formă bună; suntem pregătiţi pentru Petrolul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că toate adversarele reuşesc...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Ne dorim să facem un meci perfect şi să o punem în dificultate pe CFR Cluj

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi...

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Cole Palmer (Chelsea) ratează duelul cu FC Barcelona din cauza unui accident domestic

Vedeta Cole Palmer va rata următoarele trei meciuri ale echipei Chelsea, inclusiv cel din Liga Campionilor la fotbal...