Rugby: Brian Price, fost căpitan al naţionalei Ţării Galilor, a încetat din viaţă

Data:

Fostul căpitan al naţionalei de rugby a Ţării Galilor, Brian Price, a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 86 de ani, a anunţat fostul său club, Newport Gwent Dragons, scrie AFP, conform Agerpres.

El a condus Ţara Galilor la Tripla Coroană în ceea ce a fost Turneul celor Cinci Naţiuni în 1969 (victoria Ţării Galilor împotriva celorlalte echipe britanice din turneu şi contra Irlandei).

Cu şase ani mai devreme, Price făcuse parte din echipa lui Newport care învingea Noua Zeelandă.

„Suntem extrem de întristaţi să aflăm că Brian Price, unul dintre cei mai mari jucători care a purtat vreodată tricoul negru şi portocaliu al clubului, a murit”, a postat Newport RFC pe X, fost Twitter. „Transmitem sincerele noastre condoleanţe familiei, prietenilor şi tuturor celor care au avut privilegiul să-l cunoască pe Brian”.

Price a evoluat de 32 de ori pentru Ţara Galilor între 1961 şi 1969, într-o perioadă în care marile naţiuni din rugby jucau mult mai puţine meciuri internaţionale în fiecare an.

De asemenea, el a disputat turnee în Australia şi Noua Zeelandă cu selecţionata „Leilor” britanici şi irlandezi în 1966, jucând în toate cele patru meciuri-test. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Marele Premiu al Principatului Monaco rămâne în calendarul Formulei 1 până în 2035

Marele Premiu al Principatului Monaco, cursă istorică de Formula 1, va rămâne în calendar cel puţin până în...

Mike Tyson şi Floyd Mayweather se vor înfrunta în ring în primăvara anului viitor

Foştii boxeri americani Mike Tyson şi Floyd Mayweather au ajuns la un acord pentru un posibil meci demonstrativ...

Luis Suarez şi-a cerut scuze după încăierarea din finala Leagues Cup

Atacantul uruguayan Luis Suarez (Inter Miami) şi-a prezentat scuze, joi, după ce a fost implicat în încăierarea din...

Anca Todoni, calificată în sferturi la Montreux (WTA 125)

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 125 de...