Fotbal: Atacantul Thomas Muller, la Bayern Munchen până în vara lui 2025 (oficial)

Data:

Atacantul german Thomas Muller, campion mondial în 2014 şi dublu câştigător al Ligii Campionilor (2013, 2020), şi-a prelungit pentru încă un sezon contractul cu Bayern Munchen, până în vara anului 2025, a anunţat marţi clubul bavarez într-un comunicat de presă, scrie AFP, conform Agerpres.

Contractul lui Thomas Muller (34 de ani) cu Bayern Munchen expira pe 30 iunie 2024, fiind prelungit cu un an, în timp ce finala Ligii Campionilor din 2025 este programată pe Allianz Arena din Munchen peste un an şi jumătate.

Atacantul a fost folosit mai puţin în ultimul timp. În acest sezon, a fost doar de cinci ori titular în Bundesliga, niciodată în Liga Campionilor, marcând două goluri şi oferind cinci pase decisive.

„Sunt fericit că drumul meu alături de Bayern continuă. Vreau să-mi aduc contribuţia în continuare la succesul clubului, la atingerea obiectivelor sale”, a subliniat Thomas Muller, citat în comunicatul de presă al lui Bayern Munchen.

„Thomas este un lider pe teren şi în afara lui, dar şi un exemplu pentru întreaga echipă”, a explicat directorul sportiv Christoph Freund.

Conducerea grupării bavareze declara, nu cu mult timp în urmă, că l-ar dori pe Muller în cadrul clubului după ce va agăţa ghetele în cui.

Bayern Munchen, campioana en titre a Germaniei, este pe poziţia a doua în clasament, cu 35 de puncte după 15 etape, la 4 puncte de liderul Bayer Leverkusen, având însă un meci mai puţin disputat. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Tottenham Hotspur nu este de vânzare (sursă apropiată familiei Lewis)

O persoană apropiată proprietarilor echipei engleze de fotbal Tottenham a specificat faptul că gruparea londoneză nu este de...

COSR a sărbătorit 65 de ani de la prima medalie olimpică de aur a atletismului românesc cucerită de Iolanda Balaş

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a sărbătorit, luni, 65 de ani de la prima medalie olimpică de...

Carlos Alcaraz, noul lider al clasamentului ATP

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, câştigătorul turneului US Open, a revenit pe primul loc al clasamentului mondial al jucătorilor...

Jannik Sinner regretă că a fost ‘previzibil’ în finala US Open cu Carlos Alcaraz

Tenismanul italian Jannik Sinner, învins de spaniolul Carlos Alcaraz în finala turneului US Open, a declarat că regretă...