Schi alpin: Elveţianul Marco Odermatt a câştigat şi al doilea slalom uriaş de la Alta Badia

Data:

Elveţianul Marco Odermatt, învingător duminică în primul slalom uriaş de la Alta Badia, din Cupa Mondială de schi alpin, a câştigat luni al doilea slalom uriaş din această staţiune italiană, confirmând că domină această disciplină, transmite AFP, scrie Agerpres.

Marco Odermatt, campion mondial şi olimpic al acestei specialităţi, care era în frunte şi după prima manşă, a fost urmat pe podium de austriacul Marco Schwarz, la 1 sec 05/100, şi slovenul Zan Kranjek, la 1 sec 22/100. El are acum 27 de victorii în Cupa Mondială, dintre care trei în această iarnă şi patru la Alta Badia.

Odermatt, în vârstă de 26 de ani, a devenit primul schior cu şase succese la rând în Cupa Mondială la slalom uriaş, legendarii Marcel Hirscher şi Ingemar Stenmark oprindu-se la cinci victorii consecutive în această disciplină.

Câştigător al ultimelor două ediţii ale Cupei Mondiale, Odermatt s-a instalat solid în fruntea clasamentului mondial. El are un avans de 92 de puncte faţă de Marco Schwarz, care, la fel ca el, a disputat cinci curse în cinci zile, cu două coborâri şi super-uriaşul de la Val Gardena. AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rusul Daniil Medvedev, calificat în semifinale la Shanghai (ATP)

Tenismanul rus Daniil Medvedev s-a calificat miercuri în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai (China), dotat...

Dani Olmo, indisponibil pentru meciurile Spaniei cu Georgia şi Bulgaria

Echipa naţională de fotbal a Spaniei, deja lipsită de jumătate din titularii săi pentru cele două meciuri de...

Formula E a avut în sezonul 2024/2025 o audienţă de 561 de milioane de telespectatori

Formula E, rezervată monoposturilor 100% electrice, şi-a încheiat cel de-al 11-lea sezon (2024/2025) cu cifre record: o audienţă...

Sabalenka şi Gauff, calificate în semifinale la Wuhan (WTA)

Jucătoarea de tenis Arina Sabalenka (Belarus), favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 1.000 de la...