Fotbal: Fluminense, prima finalistă a Cupei Mondiale a Cluburilor

Data:

Echipa braziliană Fluminense Rio de Janeiro s-a calificat în finala Cupei Mondiale a Cluburilor la fotbal, după ce a învins formaţia egipteană Al Ahly Cairo cu scorul de 2-0 (0-0), luni seara, la Jeddah, în Arabia Saudită, scrie Agerpres.

Jhon Arias (70 – penalty) şi John Kennedy (90) au marcat golurile echipei carioca. Deţinătoarea trofeului Copa Libertadores a avut şi două bare în acest meci, prin Arias (9) şi Ganso (25).

Campioana Africii a avut ocazii de gol prin Percy Tau (6, 72), El Shahat (28, 62) şi Kahraba (36), al cărui şut a fost apărat de ”veteranul” Fabio (43 ani), sau Maaloul (78).

În finală, Fluminense o va înfrunta pe câştigătoarea dintre Manchester City, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor europeni, şi echipa japoneza Urawa Red Diamonds, campioana Asiei, meci care va avea loc marţi.

Echipele europene au câştigat trofeul în fiecare an cu începere din 2012, când Corinthians o învingea pe Chelsea în finală.

Vineri sunt programate finala şi finala mică ale competiţiei.

La Jeddah au evoluat echipele:
Fluminense: Fabio – Samuel Xavier (Guga, 83), Nino, Felipe Melo (Marlon, 75), Marcelo (Diogo Barbosa, 79) – Andre, Martinelli – Jhon Arias, Ganso (Lima, 79), German Cano, Keno (Kennedy, 79). Antrenor: Fernando Diniz.
Al Ahly: El Shenawy – Mohamed Hany, Yasser Ibrahim, Abdelmonein, Maaloul – Emam (Rami Rabia, 90+1), Akram Tawfik (Afsha, 75), Marawan Attia (El Solia, 90+1) – Kahraba (Taher, 75), ,Tau (Fouad, 75), El Shahat. Antrenor: Marcel Koller.

Arbitru: Szymon Marciniak (Polonia).
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo, primit ca un erou la Hong Kong, unde rivalul său Messi a fost huiduit

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a fost întâmpinat ca un erou, marţi, la Hong Kong, la unui meci al...

Gareth Southgate şi Emma Hayes, câştigătorii Premiului pentru Merit acordat de PFA

Gareth Southgate şi Emma Hayes au fost desemnaţi câştigătorii Premiului pentru Merit pe anul 2025 acordat de Asociaţia...

Mohamed Salah, desemnat Jucătorul Anului în Premier League pentru a treia oară, o premieră

Egipteanul Mohamed Salah, atacantul-vedetă al echipei FC Liverpool, a devenit marţi primul fotbalist care a câştigat pentru a...

Mbappe, decisiv pentru Real Madrid în prima etapă a campionatului Spaniei

Atacantul francez Kylian Mbappe a ajutat echipa Real Madrid să învingă cu scorul de 1-0 formaţia Osasuna Pamplona,...