Handbal feminin: Cristina Neagu şi-a anunţat retragerea din echipa naţională

Data:

Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a României în ultimul deceniu, şi-a anunţat retragerea din echipa naţională, marţi seara, la revenirea lotului de la Campionatul Mondial din Danemarca, Norvegia şi Suedia, scrie Agerpres.

”Eu îmi anunţ în mod oficial retragerea de la echipa naţională dacă chiar nu mai sunt şanse de calificare la turneul preolimpic. Sunt 17 ani de când joc pentru echipa naţională, de când am dat totul pentru echipa naţională, timp în care am şi suferit două accidentări grave”, a declarat Neagu pe Aeroportul Internaţional ”Henri Coandă” din Otopeni.

”Ce-am reuşit? Două medalii, nişte locuri, zic eu bune, 4 şi 5. Dacă a fost mult sau puţin timpul o să ne spună lucrul ăsta. Ceea ce pot să spun cu certitudine e că ce-am făcut pentru echipa naţională şi în general în cariera mea cred eu că o să rămână acolo undeva în istorie”, a subliniat Cristina Neagu (35 ani).

”Am spus dinainte că o să fie ultimul Campionat Mondial pentru mine şi că, sigur, îmi doresc enorm de mult să ajung la Jocurile Olimpice, consider că ar fi fost ceva extraordinar pentru cariera mea internaţională. Nu a fost să fie, ştiam că dacă nu ne vom califica la turneul preolimpic cumva luasem decizia dinainte. Spun eu că am făcut multe lucruri frumoase pentru echipa naţională în toţi aceşti ani. Unii le văd, alţii mai puţin, dar am venit mereu cu inima deschisă, am dat tot ce-am putut, am venit şi cu capul rupt şi cu picioarele rupte, drept dovadă că şi în perioada asta am rămas alături de echipă, mi-am dorit din suflet să pot să joc, să ajut echipa. Nu s-a putut, asta e. Eu nu am niciun regret, iubesc echipa naţională, am iubit-o mereu, mai mult decât orice altă echipă, deşi echipele de club au fost cumva la un alt nivel, pentru mine echipa naţională a fost la cel mai înalt nivel”, a mai spus Neagu, care îşi va continua cariera la CSM Bucureşti, cu care a semnat recent prelungirea contractului.

Neagu a câştigat două medalii de bronz cu echipa naţională a României, la Campionatul European din 2010 şi la Campionatul Mondial din 2015.

A fost aleasă cea mai bună jucătoare a lumii de către IHF de patru ori, în 2010, 2015, 2016 şi 2018, iar în 2015 a fost desemnată şi cea mai bună jucătoare a Campionatului Mondial, al cărui golgheter a fost.

Cristina Neagu a făcut parte din lotul echipei naţionale la CM 2023, dar nu a putut juca decât într-un singur meci, cu Germania, în grupa principal. România s-a clasat pe locul al 12-lea la Campionatul Mondial şi a ratat calificarea la turneul preolimpic.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Argentina şi Brazilia au încheiat preliminariile CM 2026 cu înfrângeri; Bolivia va juca baraj

Argentina şi Brazilia au încheiat preliminariile sud-americane ale Cupei Mondiale de fotbal din 2026 cu înfrângeri, marţi, în...

Lucescu, despre o eventuală demisie: Nu e momentul să fac o analiză, ar trebui să spun lucruri care nu îmi convin

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, marţi seara, în conferinţa de presă de...

Nicolae Stanciu – Cred că am pierdut orice şansă la o calificare directă la Mondial

Căpitanul echipei naţionale de fotbal a României, Nicolae Stanciu, a afirmat, la finalul meciului cu Cipru, scor 2-2,...

Mircea Lucescu – Simţim furia că nu am reuşit să câştigăm acest meci în care am condus cu 2-0

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, marţi seara, după egalul, scor 2-2, cu...