Fotbal: Clubul Dinamo anunţă rezilierea contractului cu antrenorul Ovidiu Burcă

Data:

Clubul de fotbal Dinamo a anunţat, marţi, pe un site de socializare, rezilierea de comun acord a contractului cu antrenorul Ovidiu Burcă, despărţirea venind la doar două zile de la înfrângerea cu 1-0 din derby-ul cu FCSB din etapa a 17-a a Superligii, scrie Agerpres.

„Clubul Dinamo 1948 Bucureşti anunţă, în mod oficial, încetarea raporturilor contractuale, de comun acord, cu antrenorul Ovidiu Burcă. Ovidiu a început cariera la Dinamo pe 21 iulie 2022, la începutul unui sezon în care nu mulţi antrenori s-ar fi responsabilizat cu o asemenea misiune. Într-o situaţie în care mulţi prognozau falimentul, Ovidiu şi-a asumat o responsabilitate mai mare decât cea de simplu antrenor: de a se asigura că un simbol românesc nu moare, că va avea continuitate. Şi ce poveste am avut împreună”, se menţionează pe contul oficial de Facebook al grupării alb-roşii.

„La finalul unui sezon în care toate resursele au fost limitate, strictul necesar la Dinamo lipsea în multe momente, ne-am întors în Superligă, acolo unde ne este locul, alături de Ovidiu Burcă, ‘nebunul’ a cărui speranţă nu s-a năruit nicicând, deşi realitatea ne dădea multe semne că ar fi trebuit să se năruie. Pentru că ne-a făcut să credem în Dinamo şi pentru etica de muncă ireproşabilă, îi mulţumim lui Ovidiu Burcă. Drumurile noastre se despart, însă nimeni nu ne va putea lua vreodată momentele trăite la promovarea în primul eşalon. Ele îşi au locul de cinste în istoria clubului pe care dorim să îl reconstruim la nivelul zilelor de glorie apuse”, se mai precizează pe site-ul de socializare citat.

Ovidiu Burcă va susţine, miercuri, o conferinţă de presă la baza de pregătire de la Săftica, în care va explica motivele acestei despărţiri.

În vârstă de 43 de ani, Burcă a preluat echipa FC Dinamo la 21 iulie 2022, după ce anterior mai antrenase doar pe CSM Slatina. El a reuşit să obţină promovarea cu Dinamo la finalul ediţiei 2022-2023 a Ligii a II-a. În Superligă, sub conducerea sa, Dinamo a obţinut doar 10 puncte în 17 etape, înregistrând 2 victorii, 4 egaluri şi 11 înfrângeri.

În momentul de faţă, Dinamo a ajuns la 11 etape consecutive fără victorie, trei egaluri şi opt eşecuri. Dinamo are cel mai slab atac din prima ligă, cu doar 9 goluri marcate.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Raphinha (FC Barcelona), desemnat cel mai bun jucător din La Liga în acest sezon

Atacantul brazilian Raphinha (FC Barcelona), care a avut un sezon excepţional cu o triplă (La Liga, Cupa Spaniei...

Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano

Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana...

Preliminarii CM 2026 – Argentina, învingătoare la limită cu Chile

Selecţionata Argentinei a învins reprezentativa Chile cu scorul de 1-0, joi seară, pe stadionul naţional din Santiago, într-un...

Beckham va primi titlul de cavaler al Regatului Unit

Fosta vedetă a fotbalului mondial David Beckham va primi titlul de cavaler (Sir) al Regatului Unit, în urma...