Fotbal: Juventus Torino şi Inter Milano au remizat în derby-ul campionatului Italiei

Data:

Cea de-a 250-a ediţie a „Derby d’Italia”, dintre echipele de fotbal Juventus Torino şi Inter Milano, ocupantele primelor două locuri în clasament, s-a încheiat fără o învingătoare (scor 1-1), duminică seara, în cadrul etapei a 13-a din Serie A, scrie Agerpres.

Juve, gazda acestui meci, a deschis scorul în minutul 27, după o acţiune la care au participat Dusan Vlahovic şi Federico Chiesa, sârbul înscriind cu această ocazie primul său gol începând din 16 septembrie.

Torinezii au păstrat însă avantajul pe tabela de marcaj doar şase minute, Inter reuşind să egaleze prin argentinianul Lautaro Martinez (33), aflat la cea de-a 13-a sa reuşită din acest sezon.

După o primă repriză spectaculoasă, cele două echipe au scăzut ritmul la revenirea de la vestiare şi nu şi-au mai creat nicio ocazie notabilă pe parcursul reprizei secunde.

În urma acestei remize, Inter Milano rămâne lider al clasamentului, cu un avans de două puncte faţă de Juventus. Pe poziţia a treia se află AC Milan, care a redus la şase lungimi avansul faţă de lider graţie victoriei obţinute sâmbătă în partida cu Fiorentina (1-0).

SSC Napoli, campioana en titre, ocupă poziţia a patra, după succesul înregistrat pe terenul formaţiei Atalanta (2-1), la primul meci cu antrenorul Walter Mazzarri pe banca tehnică.

Rezultate:
Sâmbătă
Salernitana – Lazio Roma 2-1
Au marcat: Kastanos (55), Candreva (66), respectiv Immobile (43 – penalty).

Atalanta Bergamo – SSC Napoli 1-2
Au marcat: Lookman (53), respectiv Kvaratselia (44), Elmas (79).

AC Milan – Fiorentina 1-0
A marcat: Theo Hernandez (45+2 – penalty).

Duminică
Cagliari – Monza 1-1
Au marcat: Dossena (10), respectiv Maric (61).

Empoli – Sassuolo 3-4
Au marcat: Caputo (4 – penalty), Fazzini (30), Kovalenko (86), respectiv Pinamonti (12), Henrique (22), Berardi (66 – penalty, 90+2).
Răzvan Marin a fost rezervă la Empoli, în timp ce Daniel Boloca a fost integralist la Sassuolo.

Frosinone – Genoa 2-1
Au marcat: Soule (34), Monterisi (90+4), respectiv Malinovski (39).
Radu Drăguşin şi George Puşcaş au fost integralişti la Genoa.

AS Roma – Udinese 3-1
Au marcat: Mancini (20), Dybala (81), El Shaarawy (90), respectiv Thauvin (57).

Juventus Torino – Inter Milano 1-1
Au marcat: Vlahovic (27), respectiv Lautaro Martinez (33).

Luni se dispută partidele Hellas Verona – Lecce şi Bologna – Torino FC.

Clasament:
1. Inter Milano 32 puncte
2. Juventus Torino 30
3. AC Milan 26
4. SSC Napoli 24
5. AS Roma 21
6. Fiorentina 20
7. Bologna 18
….
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Madison Keys, bolnavă, a declarat forfait înaintea ultimului său meci de la Turneul Campioanelor

Slăbită de un virus, jucătoarea americană de tenis Madison Keys, care urma să o înfrunte pe kazaha Elena...

Lamine Yamal (FC Barcelona), evaluat la 350 de milioane de euro (CIES)

Lamine Yamal, tânărul star al echipei FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei, este cel mai scump fotbalist sub...

Carlos Alcaraz, membru de onoare la clubul la care s-a format

Jucătorul spaniol Carlos Alcaraz, nr. 2 mondial, a fost numit membru de onoare al clubului Real Sociedad Club...

Inter şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului San Siro

Cluburile de fotbal Inter Milano, antrenat de Crisitan Chivu, şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului...