Tenis: Jaqueline Cristian şi Andreea Mitu, calificate în sferturi la Valencia (ITF)

Data:

Jucătoarele române de tenis Jaqueline Cristian şi Andreea Mitu s-au calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Valencia, dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, scrie Agerpres.

Jaqueline Cristian (25 ani, 101 WTA), a treia favorită, a dispus în optimi de compatrioata Irina Fetecău (27 ani, 615 WTA) cu 6-2, 6-2, după o oră şi 34 de minute.

Jaqueline Cristian, care are acum 3-2 în meciurile directe, va juca în sferturi contra slovacei Rebecca Sramkova (27 ani, 130 WTA), în faţa căreia a pierdut toate cele trei confruntări.

Andreea Mitu (32 ani, 258 WTA) a întrecut-o în turul secund pe franţuzoaica Oceane Dodin (a patra favorită), cu 7-6 (14/12), 6-2, după aproape două ore de joc (1 h 49 min).

Mitu a salvat trei mingi de set în tiebreak-ul primului act, reuşind să fructifice a şasea sa şansă de set (14-12). Românca a comis 7 duble greşeli, în timp ce Dodin (27 ani, 93 WTA) a încheiat cu 9. Românca are acum 2-1 în meciurile directe cu Dodin.

În sferturi, Mitu o va înfrunta pe jucătoarea spaniolă Irene Burillo Escorihuela (26 ani, 266 WTA). Singurul meci direct anterior a avut loc în 2019, în finala turneului ITF de la Arad, românca impunându-se cu 6-7 (5/7), 6-4, 6-4.

La dublu, Mitu şi grecoaica Valentini Grammatikopoulou s-au calificat în finală, după ce au trecut în penultimul act de perechea Nika Radisic (Slovenia)/Darja Semenistaja (Letonia), cu 7-6 (7/2), 6-4. Adversarele din finală vor fi favoritele numărul doi, Aliona Bolsova (Spania)/Natela Dzalamidze (Georgia).
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Cu noi toate echipele sunt în formă bună; suntem pregătiţi pentru Petrolul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că toate adversarele reuşesc...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Ne dorim să facem un meci perfect şi să o punem în dificultate pe CFR Cluj

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi...

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Cole Palmer (Chelsea) ratează duelul cu FC Barcelona din cauza unui accident domestic

Vedeta Cole Palmer va rata următoarele trei meciuri ale echipei Chelsea, inclusiv cel din Liga Campionilor la fotbal...