Tenis: Novak Djokovic trimite Serbia în semifinalele Cupei Davis

Data:

Tenismanul Novak Djokovic, liderul clasamentului mondial, a calificat Serbia în semifinalele Cupei Davis, după ce l-a învins fără probleme, cu 6-4, 6-4, pe Cameron Norrie (18 ATP), în cel de-al doilea meci de simplu al întâlnirii cu Marea Britanie, joi seară, la Malaga (Spania), scrie Agerpres.

În prima partidă a acestui duel din sferturile de finală ale acestei competiţii rezervate echipelor naţionale masculine de tenis, sârbul Miomir Kecmanovic (55 ATP) s-a impus greu în faţa britanicului Jack Draper (60), cu două seturi câştigate la tiebreak, 7-6 (7/2), 7-6 (8/6), după două ore de joc.

Meciul de dublu nu a mai avut loc.

Serbia, câştigătoarea Cupei Davis în 2010, va întâlni sâmbătă în semifinale echipa Italiei, care a învins joi după-amiază, cu 2-1, formaţia Olandei.

Astfel, la doar o săptămână de la Turneul Campionilor care a avut loc la Torino, Novak Djokovic şi Jannik Sinner se vor înfrunta pentru a treia oară, după ce sârbul l-a învins în finală pe italian (6-3, 6-3), luându-şi revanşa pentru eşecul suferit în faţa acestuia în faza grupelor (7-5, 6-7, 7-6).

Cealaltă semifinală va aduce faţă în faţă echipele Australiei, finalista ediţiei trecute a Cupei Davis, şi Finlandei, care a reuşit să elimine în sferturile de finală Canada, deţinătoarea trofeului.

Finala ediţiei din acest an a Cupei Davis este programată duminică.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...