Fotbal: Ianis Hagi, înaintea partidei cu Israel – Mai e un hop, suntem aici să ne facem treaba şi să ne calificăm

Data:

Fotbalistul Ianis Hagi a declarat, vineri seara, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei cu Israel, penultima a tricolorilor din preliminariile EURO 2024, că prima reprezentativă mai are un hop de trecut, subliniind faptul că este pregătită să îşi facă treaba şi să se califice la turneul final, scrie Agerpres.

„E clar că există emoţii, când ştii că poţi face istorie pentru ţara ta. Emoţiile sunt mari, pentru că simţi responsabilitatea când joci pentru echipa naţională, o responsabilitate în faţa suporterilor, a ţării, a familiei şi aşa mai departe. Dar eu cred că suntem într-un moment de echilibru, în care suntem fericiţi, dar ştim că mai este încă un hop şi suntem aici să ne facem treaba şi să ne calificăm. Suntem într-o situaţie în care suntem la mâna noastră. Acum, dacă suntem favoriţi sau nu, nu e important. Sperăm să ne calificăm mâine seară şi să fim toţi fericiţi”, a spus mijlocaşul naţionalei.

„Într-adevăr, este un test, dar la echipa naţională este un test în fiecare zi. Suntem o generaţie tânără, dar una cu experienţă destul de mare la nivel internaţional, atât la nivel de club, cât şi la nivel de naţională. Noi am arătat curaj şi încredere în această campanie, indiferent de situaţie sau de terenul de joc. Asta trebuie să facem şi mâine”, a adăugat Ianis Hagi.

Echipa naţională a României întâlneşte selecţionata Israelului, sâmbătă, de la ora 21:45, pe Pancho Arena din Felcsut (Ungaria), în penultima sa partidă din cadrul preliminariilor EURO 2024. În cazul unei victorii sau al unui rezultat de egalitate, „tricolorii” obţin calificarea la turneul final înaintea ultimei partide, cea cu Elveţia, programată la 21 noiembrie (21:45) pe Arena Naţională din Bucureşti.

În acest moment, România ocupă locul secund în clasamentul Grupei I, cu 16 puncte după 8 jocuri, la egalitate cu Elveţia, care are însă un golaveraj mai bun. Pe poziţia a treia se află Israel, 12 p, Kosovo, 10 p, Belarus, 6 p, Andorra, 2 p.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Manuel Neuer este pregătit să revină la naţionala Germaniei, a anunţat agentul său

Forma recentă a portarului Manuel Neuer au reaprins speculaţiile legate despre o posibilă revenire a campionului mondial din...

Elisabeta Lipă (FRC): Canotajul românesc nu va lăsa garda jos nici la Mondialele de la Shanghai

Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj (FRC), Elisabeta Lipă, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că, la fel...

Michael Ballack consideră că Bayern nu este una dintre favorite în Liga Campionilor

Fostul internaţional german Michael Ballack consideră că Bayern Munchen nu poate fi considerată printre echipele de top în...

Cristiano Ronaldo a egalat recordul de goluri marcate în preliminariile Cupei Mondiale

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a egalat recordul de goluri marcate în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal, prin reuşita...