Volei feminin: CSM Lugoj s-a calificat în optimile Cupei Challenge

Data:

CSM Lugoj s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Challenge la volei feminin, deşi a fost învinsă de echipa elveţiană Sm’ Aesch Pfeffingen, cu scorul de 3-2 (12-25, 18-25, 25-19, 25-14, 15-5), marţi seara, la Aesch, în manşa secundă a şaisprezecimilor de finală, scrie Agerpres.

CSM Lugoj, finalista ediţiei trecute a competiţiei, s-a înclinat după o oră şi 28 de minute. Formaţia bănăţeană a câştigat meciul din tur cu 3-0, astfel că îşi asigurase calificarea după primele două seturi.

De la echipa antrenată de Ugjlesa Segrt s-au remarcat Elizaveta Ruban (13 puncte) şi Mirta Velikonja Grbac (10).

Tabea Eichler a fost MVP-ul gazdelor, cu 29 de puncte. Maria Zernovic a contribuit cu 16 puncte, iar Hanna Hellvig şi Cara McKenzie au reuşit fiecare câte 12 puncte.

Meciul a fost arbitrat de olandezul Raymond Haamberg şi de belgianul Robin Schoenmakers.

CSM Lugoj a trecut de Sm’ Aesch şi în 2021, în aceeaşi fază a competiţiei, cu 3-2 acasă şi 3-1 în deplasare.

În optimi, CSM Lugoj o va înfrunta pe câştigătoarea dintre Sporting Lisabona şi Tent Obrenovac. Formaţia sârbă s-a impus cu 3-1 în Portugalia, în prima manşă, iar returul va avea loc miercuri.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Cu noi toate echipele sunt în formă bună; suntem pregătiţi pentru Petrolul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că toate adversarele reuşesc...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Ne dorim să facem un meci perfect şi să o punem în dificultate pe CFR Cluj

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi...

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Cole Palmer (Chelsea) ratează duelul cu FC Barcelona din cauza unui accident domestic

Vedeta Cole Palmer va rata următoarele trei meciuri ale echipei Chelsea, inclusiv cel din Liga Campionilor la fotbal...