Handbal masculin: Dinamo Bucureşti, la primul eşec în EHF European League

Data:

CS Dinamo Bucureşti a fost învinsă de Fuchse Berlin, deţinătoarea trofeului, cu scorul de 33-30 (16-11), marţi seara, în deplasare, în Grupa G a competiţiei masculine de handbal EHF European League, scrie Agerpres.

Campioana României a suferit primul său eşec din grupă, în faţa celei mai bune echipe din competiţie.

Fuchse a câştigat EHF European League în 2015, 2018 şi 2023, iar în alte trei rânduri a jucat finala (2017, 2019, 2021).

După zece minute echilibrate, Fuchse s-a desprins pe tabelă, iar la pauză a avut cinci goluri în plus (16-11). Ecartul a crescut în repriza secundă la opt goluri (21-13), iar apoi la nouă (25-16), dar Dinamo a marcat ultimele patru goluri ale partidei şi s-a înclinat la o diferenţă onorabilă (30-33).

Pentru echipa antrenată de Xavi Pascual au marcat Andrii Akimenko 6 goluri, Lazar Kukic 5, Luka Cindric 4, Stanislav Kasparek 4, Miklos Rosta 3, Ante Kuduz 2, Călin Dedu 2, Ali Zein 2, Dan Racoţea 1, Alex Pascual Garcia 1.

Vladimir Cupara a încheiat cu 7 intervenţii (21,88%), iar Saeid Heidarirad a apărat un şut (12,50%).

Golurile echipei germane au fost înscrise Tim Freihofer 10, Mathias Gidsel 6, Nils Lichtlein 4, Matthes Langhoff 3, Hakun West Av Teigum 3, Mijajlo Marsenic 3, Hans Lindberg 2, Lasse Bredekjaer Andersson 1, Jann Keno Jacobs 1.

Dejan Milosavljev a apărat 10 şuturi (25,64%).

Meciul a fost arbitrat de islandezii Jonas Eliasson şi Anton Palsson, iar delegat EHF a fost austriacul Christian Kaschuetz.

În alt meci, Chambery Savoie Mont Blanc Handball a învins în deplasare echipa bosniacă RK Izvidac cu 40-27.

Fuchse conduce în clasament, cu 6 puncte, urmată de Dinamo, 4 puncte, Chambery Savoie Mont Blanc Handball, 2 puncte, RK Izvidac 0 puncte.

Pe 21 noiembrie, Dinamo va juca la Bucureşti cu Fuchse Berlin.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...