Fotbal: Daniel Pancu (U21) – E important să nu repetăm greşelile din meciul din deplasare cu Albania

Data:

Selecţionerul echipei naţionale Under-21 a României, Daniel Pancu, a declarat, luni, că în partida cu Albania, din preliminariile Campionatului European de tineret din 2025, e important ca jucătorii săi să nu repete greşelile din meciul tur pierdut cu 2-3, scrie Agerpres.

„O luăm pas cu pas, aşa că toată atenţia este la partida cu Albania de vineri. În meciul tur, timp de 60 de minute a existat doar o echipă pe teren, a noastră, dar, din păcate, nu am reuşit să închidem jocul, pentru că dacă făceam 3-0 era totul terminat. Dar am făcut o greşeală, le-am dat acea scânteie şi au avut puterea să revină şi să întoarcă scorul (n.r. – de la 0-2 la 3-2). E extrem de important să nu repetăm greşelile din meciul din deplasare cu Albania. Adversarul îl cunoaştem foarte bine, are o putere de luptă fantastică şi jucători de mare calitate în atac. Iar eu sunt convins că acele lucruri nu se vor mai întâmpla (n.r. – greşelile din tur). E o lecţie pe care trebuie să o învăţăm. Şi eu zic că jucătorii au înţeles bine mesajul, pentru că în următoarele două jocuri, cu Armenia şi Finlanda, adversarii şi-au creat doar câte o ocazie pe meci”, a afirmat Pancu într-un interviu acordat FRF TV.

„Albania nu ne mai poate surprinde. Dar cum îi cunoaştem noi pe ei, aşa ne cunosc şi ei pe noi. E important să evităm greşelile. Ştiu că e doar al patrulea meci, dar parcă are un iz de decisiv în el. Pentru că în cazul unei victorii cu Albania drumul nostru ar fi mult mai uşor pentru a ocupa la final unul din primele două locuri”, a adăugat tehnicianul.

În opinia lui Daniel Pancu, Elveţia este cel mai dificil adversar al naţionalei de tineret în Grupa E.

„Elveţia este principala contracandidată, pentru că ei şi noi am participat la turneul final. Ei au însă în lot jucătorii cei mai valoroşi în momentul de faţă, pentru că joacă în campionatele din Vest. Aşa că pe hârtie Elveţia este cel mai puternic adversar al nostru. Iar Elveţia rămâne cel mai puternic adversar şi după acel 0-0 cu Armenia. Noi dacă am obţine victorii cu Albania şi Elveţia calificarea ar fi în mare parte acontată”, a explicat Pancu.

România va juca pe 17 noiembrie cu Albania, pe Stadionul Giuleşti (ora 20:30), iar pe 21 noiembrie va înfrunta Elveţia, pe Stade de la Maladiere din Neuchatel (ora 19:30).

Naţionala U21 a României face parte din Grupa E, alături de Elveţia, Finlanda, Albania, Muntenegru şi Armenia. După primele trei meciuri disputate, România U21 ocupă locul 3 (cu 6 puncte), după Albania (9 puncte) şi Elveţia (7 puncte).
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...