Tenis: Novak Djokovic a debutat cu o victorie la Turneul Campionilor şi va încheia anul pe primul loc în lume

Data:

Tenismanul sârb Novak Djokovic l-a învins pe danezul Holger Rune, cu 7-6 (7/4), 6-7 (1/7), 6-3, duminică, în meciul său de debut la Turneul Campionilor, de la Torino, iar acest succes îi asigură încheierea anului pe primul loc în clasamentul ATP, transmite AFP, scrie Agerpres.

Djokovic, 36 ani, stabileşte astfel un nou record, fiind pentru a opta oară când va termina sezonul pe primul loc în ierarhia mondială, după 2011, 2012, 2014, 2015, 2018, 2020 şi 2021.

Sârbul s-a asigurat totodată că va deveni primul jucător din istorie care petrece 400 de săptămâni în fruntea clasamentului ATP.

Novak Djokovic vizează al şaptelea său titlu la ATP Finals, care reuneşte cei mai buni opt jucători ai lumii într-un sezon competiţional. În prezent, ”Nole” este la egalitate în privinţa numărului de trofee la Turneul Campionilor (şase) cu elveţianul Roger Federer.

Djokovic a reuşit duminică a 19-a sa victorie consecutivă, nu fără luptă, în faţa lui Rune (20 ani), care a câştigat două din cele patru confruntări anterioare.

În primul meci din Grupa Verde, italianul Jannik Sinner l-a întrecut pe grecul Stefanos Tsitsipas cu 6-4, 6-4.

Sinner, numărul 4 mondial, a controlat meciul cu adversarul său, aflat pe locul 6 în clasamentul ATP şi câştigător al turneului în 2019.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Norvegia s-a calificat la CM 2026, după ce a umilit Italia cu 4-1

Selecţionata Norvegiei s-a calificat la Cupa Mondiale de fotbal din 2026, după ce a umilit echipa Italiei cu...

Salah, Osimhen şi Hakimi, finaliştii premiului rezervat Jucătorului Anului în Africa

Egipteanul Mohamed Salah, nigerianul Victor Osimhen şi marocanul Achraf Hakimi vor concura pentru cel mai înalt premiu individual...

Deschamps, mulţumit de soluţiile din atacul echipei Franţei, în absenţa titularilor

Jean-Philippe Mateta şi Hugo Elitike s-au dovedit opţiuni viabile în atac pentru Franţa în pregătirea Cupei Mondiale de...

Preşedintele Portugaliei i-a decorat pe selecţionerul Roberto Martinez şi pe jucători pentru succesul din Liga Naţiunilor

Preşedintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, i-a decorat duminică pe selecţionerului echipei naţionale de fotbal, Roberto Martinez, şi...