Tenis: România a învins Serbia (3-0), în play-off-ul Billie Jean King Cup

Data:

Echipa feminină de tenis a României a învins formaţia Serbiei cu scorul de 3-0, în play-off-ul pentru Grupa Mondială a competiţiei Billie Jean King Cup, după ce Jaqueline Cristian a întrecut-o pe Lola Radivojevic cu 7-5, 4-6, 7-5, scrie Agepres.

Jaqueline Cristian (25 ani, 98 WTA), care iniţial trebuia să joace cu Mia Ristic (17 ani, 353 WTA), a avut nevoie de aproape trei ore de joc (2 h 53 min) pentru a trece de Radivojevic (18 ani, 276 WTA).

Meciul a fost unul foarte disputat, echilibrat, în care au abundat erorile neforţate (40 Cristian, 48 Radivojevic).

În decisiv, sârboaica a condus cu 4-2, dar Jaqueline Cristian a reuşit să revină şi să egaleze (4-4, 5-5), apoi a salvat două mingi de break la 5-5, impunându-se cu 7-5, după ce Radivojevic a comis două duble greşeli în ultimul ghem.

Vineri, în primele meciuri de simplu, Gabriela Ruse (26s ani, 125 WTA) a învins-o pe Mia Ristic (17 ani, 353 WTA) cu 7-6 (7/2), 6-3, iar Jaqueline Cristian a dispus de Aleksandra Krunic (30 ani, 689 WTA) cu 7-5, 6-4.

România va evolua în primăvara anului viitor în calificările pentru turneul final al competiţiei, iar Serbia va juca în Grupa I.

În aprilie, România a fost învinsă de Slovenia, la Koper, cu 3-2, după ce a condus cu 2-0, ratând calificarea la turneul final.

Serbia a câştigat Grupa B a zonei Europa/Africa a Grupei valorice I, după 1-2 cu Suedia şi 3-0 cu Croaţia, 2-1 cu Bulgaria, 3-0 cu Danemarca şi 2-1 cu Norvegia.

Serbia conducea România cu 2-1 în meciurile directe, după ce s-a impus cu 2-1 în 2007, în primul tur al Grupei I, zona Europa/Africa, la Plovdiv, şi cu 2-1 în 2008, în aceeaşi fază. În 2014, la Bucureşti, România câştiga cu 4-1 şi promova în Grupa Mondială a Fed Cup (actuala Billie Jean King Cup).
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Klopp va lucra ca analist al canalului Magenta TV la CM 2026

Germanul Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, va fi analistul canalului Magenta TV în timpul Cupei Mondiale...

Kylian Mbappe, forfait pentru meciul Franţei cu Azerbaidjan (FFF)

Căpitanul echipei Franţei, Kylian Mbappe, a declarat forfait pentru meciul cu Azerbaidjan din deplasare, din cadrul preliminariilor Cupei...

Şantajiştii familiei Schumacher, din nou pe banca acuzaţilor

Cei trei bărbaţi, condamnaţi în februarie anul trecut pentru tentativă de extorcare a familiei legendei germane a Formulei...

Auto-moto: Raliul Dakar 2026 va avea două etape maraton

Raliul Dakar din 2026 va reveni pentru a şaptea oară consecutiv pe dunele din Arabia Saudită, într-o ediţie...