Fostul mare jucător şi antrenor Petre Ivănescu a încetat din viaţă

Data:

Legendarul handbalist şi antrenor Petre Ivănescu s-a stins din viaţă la Essen (Germania), cu două săptămâni înainte de a împlini 86 de ani, a anunţat, vineri, Clubul Sportiv Dinamo pe pagina de Facebook, potrivit Agerpres.

Născut pe 15 aprilie 1936, la Bucureşti, Petre Ivănescu a fost unul dintre liderii primei mari generaţii de handbal în 7. Dublu campion mondial cu naţionala României (1961 şi 1964), Petre Ivănescu a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1965, cu Dinamo, precum şi 13 titluri naţionale.

S-a consacrat pe postul de inter dreapta, deşi era jucător de mâna dreaptă.

Ivănescu era stabilit de mai bine de 40 de ani în Germania, unde a făcut carieră ca antrenor. A antrenat la nivelul Bundesligii peste 30 de ani, timp în care a câştigat, printre altele, titlul cu Gummersbach în 1982 şi 1983 şi cu TUSEM Essen (1986).

A fost, de asemenea, antrenor al naţionalei masculine a Germaniei, precum şi al naţionalei României.

În 2020, înainte de Anul Nou, şi-a lansat autobiografia – ”Am vrut să ating Stele” -, un volum de 267 de pagini, cu poveşti care definesc şi o parte importantă din istoria handbalului românesc.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dani Olmo (FC Barcelona) este incert pentru El Clasico

Mijlocaşul ofensiv al lui FC Barcelona, Dani Olmo, care a părăsit vineri cantonamentul naţionalei Spaniei, a suferit o...

Ciclism: Adam Yates, învingător în cursa italiană Trofeo Tessile & Moda

Ciclistul britanic Adam Yates s-a impus duminică în ediţia a 48-a a cursei italiene Trofeo Tessile & Moda,...

Moto: Campionul mondial Marc Marquez, operat cu succes la omoplatul drept

Pilotul spaniol Marc Marquez, virtual campion mondial pentru a şaptea oară la MotoGP, a fost supus cu succes...

Ferran Torres va părăsi cantonamentul echipei Spaniei din cauza unei jene musculare

Atacantul Ferran Torres (FC Barcelona) va părăsi cantonamentul echipei de fotbal a Spaniei din cauza unei jene musculare...