Tenis: Bianca Andreescu – Locul unu mondial rămâne obiectivul meu

Data:

Jucătoarea de tenis canadiană de origine română Bianca Andreescu a afirmat, sâmbătă, cu ocazia lansării cărţii „Bibi joacă tare” în limba română, la Bucureşti, că obiectivul său principal rămâne să ajungă numărul unu în clasamentul WTA, fiind de asemenea convinsă că va reuşi în viitor să egaleze performanţa din 2019, când a cucerit titlul la US Open, scrie Agerpres.

„Sigur că mă gândesc la performanţe precum câştigarea US Open. Eu am foarte multă încredere în mine şi în calitatea jocului meu de tenis, şi sunt convinsă că da, în curând se va întâmpla. Locul 1 mondial rămâne obiectivul meu şi sper ca la Jocurile Olimpice în 2024 să realizez lucruri măreţe”, a declarat Andreescu.

Aflată locul 92 în ierarhia mondială în acest moment, Bianca Andreescu a afirmat că i-ar fi plăcut să joace pentru România.

„Ar fi fost frumos să joc pentru România, dar eu m-am născut în Canada şi nu pot să comentez foarte multe despre tenisul românesc. Nu ştiu, poate se va întâmpla asta. Pe Simona Halep am cunoscut-o cu mult timp în urmă în Canada. Mi-ar plăcea să mă antrenez cu Sorana Cîrstea, cu Mihaela Buzărnescu sau Simona Halep. Să vedem ce se va întâmpla cu ea, când va reveni pe teren. Nu pot să comentez nimic din ceea ce i s-a întâmplat, este ceva foarte personal”, a mai spus Bianca Andreescu.

Jucătoarea Bianca Andreescu şi-a lansat, sâmbătă, la librăria Humanitas de la Cişmigiu, din Bucureşti, volumul biografic „Bibi joacă tare”, în limba română, „o poveste despre tenis, meditaţie şi o căţeluşă pe nume Coco”, aşa cum a fost prezentată pe copertă. Cartea a apărut la editura Curtea Veche Publishing, traducerea în limba română fiind asigurată de Alina Gabriela Rudeanu.

La finalul prezentării cărţii, Bianca Andreescu a răspuns întrebărilor venite din sală, după care a acordat autografe.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă (Rapid) – Ne aşteaptă un meci greu, FC Argeş pune tot timpul adversarul sub presiune

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se...

Inter Milano speră că noul său stadion va fi gata ‘în termen de cinci ani’

Preşedintele clubului de fotbal Inter Milano, Beppe Marotta, a declarat că nerazzurri şi AC Milan au semnat un...

Arne Slot, antrenorul lui Liverpool, cere ca lumea să aibă răbdare cu Alexander Isak

Alexander Isak va reveni vineri la antrenamentele echipei engleze de fotbal Liverpool, înaintea derby-ului de duminică împotriva lui...

F1: Lewis Hamilton cere mai multă ‘transparenţă’ din partea FIA

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a cerut mai multă "transparenţă şi responsabilitate" din partea organizaţiei de conducere a...