Patinaj artistic: Legendarul Oleg Protopopov a încetat din viaţă la 91 de ani

Data:

Rusul Oleg Protopopov, legendă a patinajului artistic, a încetat din viaţă vineri la vârsta de 91 de ani, informează L’Equipe, scrie Agerpres

Alături de soţia sa, Liudmila Belousova, Oleg Protopopov a fost dublu campion olimpic, în 1964 şi 1968, în perioada sovietică. Ei au fost de asemenea de patru ori campioni mondiali şi de patru ori campioni europeni.

Ei au revoluţionat disciplina creând numeroase figuri, inclusiv pe cea pe care au numit-o spirala iubirii. În 1979, în timpul unui turneu de gală, cei doi au cerut azil politic în Elveţia, ţară pe care nu aveau s-o mai părăsească.

În 1995, Protopopov şi Belousova, care dobândiseră de puţin timp cetăţenia elveţiană, au declarat că plănuiau, în ciuda vârstei lor, să-şi arate recunoştinţa pentru această ţară încercând să se califice la Jocurile Olimpice. Îndrăgostiţi de sportul lor, ei au continuat să performeze pe patinoarele din întreaga lume până în 2016, când Protopopov avea 84 de ani.

Rămaşi foarte critici faţă de politica ţării în care s-au născut, cei doi s-au întors în Rusia abia în 2003, la invitaţia fostului hocheist Viaceslav Fetisov, apoi din nou pentru Jocurile Olimpice de la Soci în 2014.

Liudmila Belousova a decedat în 2017.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Klopp va lucra ca analist al canalului Magenta TV la CM 2026

Germanul Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, va fi analistul canalului Magenta TV în timpul Cupei Mondiale...

Kylian Mbappe, forfait pentru meciul Franţei cu Azerbaidjan (FFF)

Căpitanul echipei Franţei, Kylian Mbappe, a declarat forfait pentru meciul cu Azerbaidjan din deplasare, din cadrul preliminariilor Cupei...

Şantajiştii familiei Schumacher, din nou pe banca acuzaţilor

Cei trei bărbaţi, condamnaţi în februarie anul trecut pentru tentativă de extorcare a familiei legendei germane a Formulei...

Auto-moto: Raliul Dakar 2026 va avea două etape maraton

Raliul Dakar din 2026 va reveni pentru a şaptea oară consecutiv pe dunele din Arabia Saudită, într-o ediţie...