Auto: MP al Mexicului – Verstappen a obţinut a 16-a victorie a sezonului, stabilind un nou record în Formula 1

Data:

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câştigat duminică Marele Premiu al Mexicului, doborând cu această ocazie recordul de victorii într-un singur sezon în Campionatul Mondial de Formula 1, scrie Agerpres.

Verstappen, care i-a devansat pe britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) şi pe monegascul Charles Leclerc (Ferrari), a obţinut a 16-a victorie în 19 curse disputate în 2023, îmbunătăţind precedentul record, pe care tot el îl stabilise în sezonul trecut.

Favoritul gazdelor, mexicanul Sergio Perez, a abandonat imediat după startul cursei de pe Autodromo Hermanos Rodriguez, în urma unui acroşaj cu Leclerc, dar rămâne pe locul secund în clasamentul general, după Verstappen, care are deja asigurat al treilea titlu consecutiv de campion mondial.

Cursa de la Ciudad de Mexico a fost întreruptă timp de câteva minute în turul al 34-lea, după o ieşire violentă în decor a danezului Kevin Magnussen (Haas).

În vârstă de 26 de ani, Max Verstappen a semnat duminică al 51-lea succes din cariera sa în Marele Circ, egalându-l astfel pe francezul Alain Prost, ocupantul locului al patrulea în clasamentul piloţilor cu cele mai multe victorii din istoria Formulei 1.

El s-a apropiat de ocupantul locului al treilea, germanul Sebastian Vettel (53 de victorii), dar rămâne departe de Lewis Hamilton (103 victorii) şi de legendarul campion german Michael Schumacher (91 de victorii).

Următoarea etapă, a 21-a, a Campionatului Mondial de Formula 1 se va desfăşura în Brazilia, pe circuitul Interlagos de lângă Sao Paulo, pe 5 noiembrie. Ultimele două curse ale sezonului vor avea loc la Las Vegas (SUA), pe 18 noiembrie, şi la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), pe 26 noiembrie.

Clasamentul final al Marelui Premiu al Mexicului (305,354 km):
1. Max Verstappen (Olanda/Red Bull) 2 h 02:30.814
2. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) + 13.875
3. Charles Leclerc (Monaco/Ferrari) + 23.124
4. Carlos Sainz Jr (Spania/Ferrari) + 27.154
5. Lando Norris (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) + 33.266
6. George Russell (Marea Britanie/Mercedes) + 41.020
7. Daniel Ricciardo (Australia/AlphaTauri-Red Bull) + 41.570
8. Oscar Piastri (Australia/McLaren-Mercedes) + 43.104
9. Alexander Albon (Thailanda/Williams-Mercedes) + 48.573
10. Esteban Ocon (Franţa/Alpine-Renault) + 1:02.879
11. Pierre Gasly (Franţa/Alpine-Renault) + 1:06.208
12. Yuki Tsunoda (Japonia/AlphaTauri-Red Bull) + 1:18.982
13. Nico Hulkenberg (Germania/Haas-Ferrari) + 1:20.309
14. Valtteri Bottas (Finlanda/Alfa Romeo-Ferrari) + 1:20.597
15. Guanyu Zhou (China/Alfa Romeo-Ferrari) + 1:21.676
16. Logan Sargeant (SUA/Williams-Mercedes) la un tur
17. Lance Stroll (Canada/Aston Martin-Mercedes) la 5 tururi

Clasamentele Campionatului Mondial de Formula 1
Piloţi

1. Max Verstappen (Olanda) 491 puncte – campion
2. Sergio Pérez (Mexic) 240
3. Lewis Hamilton (Marea Britanie) 220
4. Carlos Sainz Jr (Spania) 183
5. Fernando Alonso (Spania) 183
….

Constructori
1. Red Bull 731 puncte – campioană
2. Mercedes 371
3. Ferrari 349
4. McLaren-Mercedes 256
5. Aston Martin-Mercedes 236
…. 
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...