Rugby: Tragerea la sorţi pentru CM 2027 va avea loc în ianuarie 2026

Data:

Tragerea la sorţi pentru Cupa Mondială de rugby 2027 din Australia va avea loc în ianuarie 2026, a anunţat marţi organizatoarea competiţiei, informează AFP, scrie Agerpres.

„Înţeleg frustrarea legată de momentul tragerii la sorţi pentru această Cupă Mondială. Dar nu uitaţi că eram în toiul unei pandemii mondiale: nimeni nu juca atunci rugby. A trebuit să folosim clasamentele existente pentru a putea planifica înaintea acestei competiţii geniale”, a explicat Alan Gilpin, director general al World Rugby.

Tragerea la sorţi pentru ediţia din 2023 a avut loc în decembrie 2020 şi s-a bazat pe clasamentul World Rugby din 2019. Ca urmare, Franţa, Irlanda, Noua Zeelandă şi Africa de Sud, cele mai bune patru echipe la momentul startului Cupei Mondiale din Franţa, au nimerit pe aceeaşi parte a tabloului.

World Rugby şi-a recunoscut deja greşeala şi a promis că tragerea la sorţi va fi programată la o dată mai aproape de startul competiţiei.

Cupa Mondială 2027 va avea loc în Australia între 1 octombrie şi 13 noiembrie, cu 24 de echipe împărţite în şase grupe de câte patru.

„Pentru Cupa Mondială de Rugby din Australia din 2027, noi am estimat că ar fi prea târziu să aşteptăm până la sfârşitul meciurilor internaţionale din noiembrie 2026. Asta ar pune în pericol vânzarea de bilete şi finanţarea turneului. Suporterii ar fi foarte frustraţi că nu ar putea să facă planuri cu siguranţă cu mai puţin de un an înainte de Cupa Mondială. Ar fi o adevărată provocare, mai ales cu extinderea la douăzeci şi patru de echipe, să planificăm toate acestea”, a continuat Gilpin.
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Preliminarii CM 2026 – Argentina, învingătoare la limită cu Chile

Selecţionata Argentinei a învins reprezentativa Chile cu scorul de 1-0, joi seară, pe stadionul naţional din Santiago, într-un...

Beckham va primi titlul de cavaler al Regatului Unit

Fosta vedetă a fotbalului mondial David Beckham va primi titlul de cavaler (Sir) al Regatului Unit, în urma...

FIFA a redus preţul biletelor la meciul de dechidere a Cupei Mondiale a Cluburilor

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a redus semnificativ preţurile biletelor pentru meciul de deschidere al Cupei Mondiale al...

Ciclism feminin: Turul Franţei 2026 va pleca de la Lausanne

Turul ciclist feminin al Franţei va pleca de la Lausanne în 2026, cu două etape complete în Elveţia,...