Fotbal: Victorii în deplasare pentru Real Madrid, Napoli şi Arsenal, în Liga Campionilor

Data:

Real Madrid, Napoli, Arsenal şi Real Sociedad au obţinut victorii în deplasare, marţi seara, în etapa a treia a grupelor Ligii Campionilor la fotbal, scrie Agerpres.

Real Madrid, deţinătoarea recordului de trofee în competiţie, a învins-o pe Sporting Braga cu 2-1, prin golurile reuşite de Rodrygo şi Jude Bellingham. Pentru lusitani a redus din diferenţă Alvaro Djalo.

Napoli s-a impus cu 1-0 la Berlin, în faţa debutantei Union, unicul gol fiind semnat de Raspadori.

Arsenal a câştigat cu 2-1 la Sevilla, prin golurile marcate de Gabriel Martinelli (45+4) şi Gabriel Jesus (53). Pentru andaluzi a punctat fundaşul sârb Nemanja Gudelj (58).

Real Sociedad a întrecut-o pe Benfica Lisabona cu 1-0, graţie golului realizat de Brais Mendez (63).

Manchester United a câştigat cu emoţii pe Old Trafford cu FC Copenhaga, 1-0. Artizanii victoriei ”diavolilor roşii” au fost doi jucători contestaţi din cauza greşelilor comise în acest sezon. Fundaşul Harry Maguire a marcat golul gazdelor (72), iar portarul camerunez Andre Onana a apărat un penalty, executat de Jordan Larsson (90+7), la ultima fază a partidei.

Meciul nu a putut oferi şi un duel între fraţii Hoejlund, deoarece Rasmus a fost schimbat la United în min. 86, iar Oscar a intrat în min. 90 la oaspeţi.

Echipa antrenată de Erik ten Hag a obţinut primele sale puncte în grupă şi păstrează speranţe de a merge mai departe.

Într-un meci arbitrat de românul Radu Petrescu, RC Lens a remizat cu PSV Eindhoven, 1-1. Oaspeţii au deschis scorul prin Johan Bakayoko (55), dar vicecampioana Franţei a egalat zece minute mai târziu prin Elye Wahi (65).

Rezultatele de marţi:
Grupa A
Galatasaray Istanbul – Bayern Munchen 1-3
Au marcat: Mauro Icardi 30 – penalty, respectiv Kingsley Coman 8, Harry Kane 73, Jamal Musiala 79.

Manchester United – FC Copenhaga 1-0
A marcat: Harry Maguire 72.
Jordan Larsson (FC Copenhaga) a ratat un penalty în min. 90+7 (a apărat Andre Onana).

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Bayern 3 3 0 0 9-5 9
2 Galatasaray 3 1 1 1 6-7 4
3 Manchester United 3 1 0 2 6-7 3
4 FC Copenhaga 3 0 1 2 3-5 1

Grupa B
RC Lens – PSV Eindhoven 1-1
Au marcat: Elye Wahi 65, respectiv Johan Bakayoko 55.

Sevilla FC – Arsenal Londra 1-2
Au marcat: Nemanja Gudelj 58, respectiv Gabriel Martinelli 45+4, Gabriel Jesus 53.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Arsenal 3 2 0 1 7-3 6
2 Lens 3 1 2 0 4-3 5
3 Sevilla 3 0 2 1 4-5 2
4 PSV Eindhoven 3 0 2 1 3-7 2

Grupa C
Sporting Braga – Real Madrid 1-2
Au marcat: Alvaro Djalo 63, respectiv Rodrygo 17, Jude Bellingham 61.

Union Berlin – SSC Napoli 0-1
A marcat: Giacomo Raspadori 65.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Real Madrid 3 3 0 0 6-3 9
2 Napoli 3 2 0 1 5-4 6
3 Braga 3 1 0 2 5-6 3
4 Union Berlin 3 0 0 3 2-5 0

Grupa D
Inter Milano – RB Salzburg 2-1
Au marcat: Alexis Sanchez 19, Hakan Calhanoglu 64 – penalty, respectiv Oscar Gloukh 57.

Benfica Lisabona – Real Sociedad 0-1
A marcat: Brais Mendez 63.

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Real Sociedad 3 2 1 0 4-1 7
2 Inter 3 2 1 0 4-2 7
3 RB Salzburg 3 1 0 2 3-4 3
4 Benfica 3 0 0 3 0-4 0

Legendă: M – meciuri, V – victorii, E – egaluri, Î – înfrângeri, GM – goluri marcate, GP – goluri primite, P – puncte
AGERPRES

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo înfiinţează un studio de film independent

Starul portughez Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere, filmul fiind cel mai recent business al său, în...

MotoGP: Campionul mondial Jorge Martin, autorizat să concureze în Marele Premiu al Qatarului

Pilotul spaniol Jorge Martin (Aprilia), campionul mondial en titre la MotoGP, clasa regină a motociclismului viteză, a fost...

Pogacar este ‘probabil cel mai bun din toate timpurile’, a afirmat Greg LeMond

Fostul mare ciclist american Greg LeMond se declară convins, conform unui interviu acordat AFP, că slovenul Tadej Pogacar...

Atacantul Robert Lewandowski scrie istorie în Liga Campionilor

Internaţionalul polonez Robert Lewandowski, atacantul echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, a devenit primul jucător car a reuşit...