Fotbal: Italia are zece oraşe pe lista preliminară a stadioanelor pentru EURO 2032

Data:

Federaţia italiană de fotbal (FIGC) are o listă preliminară cu 10 oraşe unde ar putea avea loc meciuri de la EURO 2032 şi trei ani pentru a decide ce arene vor fi alese pentru turneul pe care această ţară îl va organiza împreună cu Turcia, informează DPA, scrie Agerpres.

Federaţia are timp până în octombrie 2026 să aleagă cele cinci oraşe care vor găzdui jocuri de la EURO 2032.

După cum s-a anunţat, UEFA a atribuit, marţi, EURO 2028 Regatului Unit şi Irlandei, în timp ce EURO 2032 l-a acordat unei candidaturi formate în această vară din Italia şi Turcia, neexistând alte pretendente în cele două dosare.

Cele zece stadioane care vor găzdui ediţia din 2028 sunt cunoscute deja. Organizarea EURO 2032 rămâne mai misterioasă, după ce Italia şi Turcia au încercat multă vreme separat să candideze pentru găzduirea evenimentului, însă în iulie au decis să îşi unească forţele, fără a dezvălui oraşele gazdă.

Preşedintele FIGC, Gabriele Gravina, a declarat: „Este un eveniment important, ţara noastră nu a avut ocazia să organizeze un turneu de fotbal atât de mare de la Italia 90 (Cupa Mondială 1990) şi asta nu poate fi decât un lucru bun pentru lumea fotbalului.”

În afară de capitala Roma, lista FIGC include metropole fotbalistice precum Milano, Torino şi Napoli. Celelalte variante sunt Genova, Bari, Bologna, Florenţa, Verona şi Cagliari.

„Există câteva proiecte executive care au fost deja finanţate, cum ar fi cele din Bologna, Florenţa şi Cagliari. Va fi un set de criterii de îndeplinit pe care le vom stabili în curând şi sperăm că toată lumea va fi implicată”, a spus Gravina.

Planul este ca EURO 2032 să aibă loc pe cinci stadioane din Italia şi tot atâtea din Turcia, însă La Gazzetta dello Sport scrie că este posibil ca formatul să fie schimbat.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

LeBron James anunţă o ‘decizie’ pentru marţi cu privire la viitorul carierei sale

Superstarul LeBron James, care este aşteptat să înceapă la finele acestei luni al 23-lea său sezon în liga...

Jaqueline Cristian, calificată în turul al doilea la Wuhan (WTA)

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a învins-o pe americanca McCartney Kessler, cu 6-7 (6/8), 6-0, 6-3, marţi,...

MotoGP: Marc Marquez va rata următoarele două Mari Premii după accidentul din Indonezia

Pilotul spaniol Marc Marquez, septuplu campion mondial spaniol la MotoGP, victima unei căzături în primul tur al Marelui...

UEFA a aprobat „cu reticenţă” delocalizarea a două meciuri din La Liga şi Serie A

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a aprobat luni, "cu reticenţă" şi "în mod excepţional", solicitările La Liga şi...