Gimnastică artistică: SUA, învingătoare în concursul feminin pe echipe; al 20-lea titlu mondial pentru Simone Biles

Data:

Reprezentantele Statelor Unite au câştigat concursul feminin pe echipe din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică, miercuri seara, la Anvers, la finalul căruia Simone Biles şi-a trecut în palmares al 20-lea titlu mondial din cariera sa, informează AFP, scrie Agerpres.

Sportivele americane prelungesc astfel dominaţia ţării lor în gimnastica feminină, care durează din 2011. Cu un total de 167,729 puncte, ele au devansat Brazilia (165,530 puncte) şi Franţa (164,064 puncte), medaliate cu argint, respectiv bronz.

Acest succes i-a permis vedetei Simone Biles, revenită în competiţie după o pauză de doi ani, să cucerească a 26-a medalie mondială şi al 20-lea său titlu de campioană a lumii, un nou record.

În vârstă de 26 de ani, Simone Biles şi-a făcut la Anvers revenirea pe scena internaţională, la doi ani de la precedenta sa prezenţă, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În Japonia, americanca a venit în postura de mare favorită, după cele patru titluri olimpice cucerite în 2016, la Rio, însă a cedat presiunii şi s-a retras din majoritatea probelor.

Clasament final:


1. Statele Unite (Simon Biles, Skye Blakley, Shilese Jones, Joscelyn Roberson, Leanne Wong) 167,729 puncte
2. Brazilia (Rebeca Andrade, Jace Barbosa, Loranne Oliveira, Flavia Saraiva, Julia Soares) 165,530
3. Franţa (Marine Boyer, Lorette Charpy, Melanie de Jesus dos Santos, Coline Devillard, Morgane Ossyssek-Reimer) 164,064
4. China 163,162
5. Italia 169,997
6. Marea Britanie 161,864
7. Olanda 159,563
8. Japonia 157,496


AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Câştigătoarea CM 2026 va primi 50 milioane dolari, iar vicecampioana 33 milioane (FIFA)

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) va distribui 727 de milioane de dolari (620 de milioane de euro) celor...

Rusia ar putea reveni de anul viitor în competiţiile FIFA la nivel de echipe de juniori Under 15

Rusia ar putea reveni în fotbalul internaţional anul viitor, după ce FIFA a anunţat planuri pentru o nouă...

Thierry Henry va primi un premiu de excelenţă pentru întreaga carieră

Thierry Henry, legenda echipei Arsenal Londra, îşi consolidează şi mai mult locul în istoria fotbalistă a Angliei, urmând...

Mihai Covaliu (COSR): Va fi foarte dificil să obţinem o medalie la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, marţi, că din punctul său de vedere,...