Reghecampf: „Unii jucători încă au probleme la plâmâni după viroză; e important să nu pierdem cu FCSB”

Data:

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că toţi jucătorii s-au confruntat cu o viroză în ultima săptămână şi că unii dintre ei încă au probleme la plămâni, dar a subliniat că este foarte important ca formaţia sa să nu piardă meciul cu FCSB de duminică, potrivit Agerpres.

„Au fost câteva zile mai dificile după meciul cu Voluntari. Eu m-am simţit mai rău, dar nu am fost singurul care a avut probleme cu gripa. Acum sunt mai bine, sper ca şi jucătorii să fie bine la ora jocului pentru că e adevărat că am avut multe probleme în lot. Fizic nu suntem apţi, avem încă jucători care tuşesc, au probleme la plămâni… deci sunt probleme, dar mai avem încă trei zile şi sper eu să ajungem la un nivel cât de cât bun. Nu cred că ar fi negativ dacă am câştiga un punct. E important să nu pierdem la Bucureşti. Am rămâne pe aceeaşi poziţie şi la aceeaşi distanţă de FCSB. Mai sunt multe meciuri, iar indiferent ce se întâmplă trebuie să luptăm până la capăt. Şi dacă pierdem la Bucureşti asta nu înseamnă că s-a terminat. Obiectivul nostru pentru acest meci e să câştigăm punct sau puncte”, a spus tehnicianul.

„În ultima săptămână am făcut antrenamente cu 6-7 jucători de la echipa mare, ceilalţi s-au antrenat pe zile, după cum au putut, câte 2-3. Nu am avut o săptămână bună de pregătire. Dar azi ne-am reunit toţi, au venit şi băieţii de la naţionale. Nicuşor Bancu este şi el mai bine, pentru că şi el a avut anumite probleme de sănătate. În rest, în lotul nostru de aici nu cred că e vreun jucător care să nu fi trecut prin această viroză sau gripă în ultima săptămână. Practic pregătirea pentru acest meci începe azi pentru noi, dar abia mâine ne vom putea antrena toţi 100%. Nu e uşor când ai asemenea evenimente, dar nu sunt aici ca să mă plâng. S-a întâmplat, trebuie să gândim pozitiv. Sper ca jucătorii să fie bine, deşi sunt sigur că nu vor fi 100% apţi. Dar sper ca atmosfera, stadionul şi rezultatul pe care dorim să-l obţinem să le dea mai multă putere şi să se ridice la nivelul partidei. Cu aceste probleme, nu am fi putut cu siguranţă să jucăm un meci oficial săptămâna trecută. Dintre toţi jucătorii, Paul Papp a fost cel mai rău, a fost aproape să fie internat cu febră foarte mare. De aceea trebuie să gândim pozitiv că s-a întâmplat într-o săptămână în care nu am avut un meci oficial”, a adăugat Reghecampf.

În meciul de duminică Universitatea Craiova îşi joacă şansa pentru locul 2 al clasamentului, susţine antrenorul.

„Este un meci între două echipe care joacă fotbal şi care îşi doresc să câştige. Noi vrem să rămânem cât mai aproape de locul 2, iar ei cât mai aproape de CFR. Aşa că va fi un meci deschis şi frumos. E un meci important pentru ambele echipe, nu se joacă titlul de campioană pentru că nu e cazul. Nici cei de la FCSB nu sunt aşa de aproape de CFR, iar noi nu avem nicio şansă să ne batem pentru titlu. Pentru noi clar e un meci în care ne jucăm şansa pentru locul 2. În cazul unui rezultat pozitiv ne putem gândi să rămânem aproape de FCSB şi să profităm în cazul în care ei vor face paşi greşiţi. FCSB vine după o serie de rezultate pozitive, chiar dacă ele au fost obţinute în minutul 93 sau 94, nu contează. Ei au un moral bun”, a menţionat acesta.

Laurenţiu Reghecampf speră într-o evoluţie mai bună a jucătorilor săi decât în ultima întâlnire cu FCSB, pierdută cu 2-3, în etapa a 17-a a Ligii I.

„Toni Petrea (n.r. – antrenorul formaţiei FCSB) mi-a fost coleg 10 ani, nu am nicio revanşă să-mi iau faţă de el sau altcineva din staff-ul FCSB. E doar un meci de campionat… în ultima partidă de pe ‘Oblemenco’ am pierdut în minutul 92, deşi noi am avut şanse să marcăm. Nu vrem să ne luăm revanşa, vrem doar să arătăm mai bine decât în acel meci. Trebuie să încercăm să nu mai facem greşelile de atunci şi să câştigăm punctele. Mi-aş dori să câştigăm, trebuie să şi putem să câştigăm”, a explicat tehnicianul.

Echipa de fotbal Universitatea Craiova întâlneşte, duminică, de la ora 19:00, în deplasare, formaţia FCSB, într-o partidă contând pentru etapa a 3-a a play-off-ului Ligii I.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: FIFA şi UEFA ameninţă Spania cu sancţiuni

Cotidianul AS a dezvăluit luni că FIFA şi UEFA au lansat un ultimatum către guvernul spaniol, condus de...

Fotbal: Japonia şi Uzbekistan obtin participarea la JO 2024 de la Paris

Selecţionatele de fotbal ale Japoniei şi Uzbekistanului au obţinut biletele pentru Jocurile Olimpice de la Paris, după ce...

Fotbal feminin: SUA şi Mexic şi-au retras candidatura comună la organizarea Cupei Mondiale din 2027

 Statele Unite şi Mexic şi-au retras candidatura comună la organizarea Cupei Mondiale de fotbal feminin din 2027, preferând...

Rafael Nadal ajunge în optimile turneului de la Madrid (ATP)

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, care încearcă să revină la cel mai bun nivel al său la aproape 38...