Handbal masculin: Scor astronomic reuşit de Dinamo în Liga Naţională, 55-29 cu CSU Suceava

Data:

CS Dinamo Bucureşti a învins-o cu un scor astronomic pe CSU din Suceava, 55-29 (28-12), vineri, pe teren propriu, într-un meci din etapa a cincea a Ligii Naţionale de handbal masculin, scrie Agerpres.

Campioana a reuşit să marcheze aproape un gol pe minut, ceea ce este remarcabil pentru sportul cu mingea mică.

Andrii Akimenko a fost cel mai bun marcator al echipei antrenate de Xavi Pascual, cu 11 goluri. S-au mai remarcat Nicuşor Negru 8 goluri, Daniel Stanciuc 7, Dan Racoţea 5, Luka Cindric 5, dar şi portarul Vladimir Cupara, cu 11 aruncări apărate.

Cei mai buni realizatori ai oaspeţilor au fost Răzvan Gavriloaia (ex-Dinamo), Marian-Cătălin Zariţchi, Aron Dedu şi Alexandru Focşăneanu, cu câte 4 goluri. De remarcat că portarul Darius-Cătălin Makaria a avut 13 intervenţii.

SCM Politehnica Timişoara a reuşit prima sa victorie în acest sezon, 28-27 cu CSA Steaua Bucureşti, pe teren propriu, Răzvan Trif marcând golul victoriei în min. 59.

Filip Marjanovic, cu 8 goluri, şi Trif, cu 7, s-au evidenţiat de la bănăţeni, iar Ovidiu Irimia (6 goluri) şi Sabin Constantina (5) au fost cei mai buni marcatori de la oaspeţi.

Clasament
1. CS Dinamo Bucureşti 15 puncte (5 jocuri)
2. CSM Bucureşti 12 (4)
3. CSM Constanţa 10 (4)
4. CS Minaur Baia Mare 7 (4)
5. CSM Bacău 7 (4)

AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...