Fotbal: FC Hermannstadt – FCSB 2-2, în meci restant din Superligă

Data:

FC Hermannstadt a terminat la egalitate cu FCSB, scor 2-2 (1-1), joi seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu, într-un meci restant din etapa a 5-a a Superligii de fotbal, scrie Agerpres.

Italianul Andrea Compagno a marcat ambele goluri ale oaspeţilor (31 – penalty, 47), primul după un fault comis asupra sa de portarul Cătălin Căbuz, iar al doilea din centrarea lui Valentin Creţu.

Pentru sibieni au înscris Silviu Balaure (13) şi Daniel Paraschiv (63), al doilea după ce penalty-ul executat de el fusese respins de portarul Ştefan Târnovanu. Lovitura de pedeapsă a gazdelor a fost acordată după un fault al camerunezului Dawa asupra lui Cristian Neguţ. Dawa, care a gafat grav la această fază, a fost eliminat pentru fault în postură de ultim apărător (60).

FCSB a mai marcat o dată prin Compagno (8), dar golul a fost anulat de VAR pentru henţ.

Paraschiv a ratat o ocazie uriaşă (10), după ce a driblat portarul, şutul său fiind respins de pe linia porţii de Valentin Creţu.

Gazdele putea obţine toate punctele, dar Gabriel Iancu a şutat în transversală (90+2).

FC Hermannstadt are o victorie şi patru egaluri în ultimele sale cinci meciuri.

AFC Hermannstadt – FCSB 2-2 (1-1), Stadion Municipal – Sibiu
Au marcat: Silviu Balaure (13), Daniel Paraschiv (63), respectiv Andrea Compagno (31 – penalty, 47).
Daniel Paraschiv a ratat un penalty în min. 63 (a apărat Ştefan Târnovanu).
Cartonaş roşu: Joyskim Dawa (FCSB, 60).
Arbitru: Viorel Nicuşor Flueran (Craiova); arbitri asistenţi: Ferencz Tunyogi (Zalău), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); al patrulea oficial: Andrei Moroiţă (Ploieşti)
Arbitru video: Florin Andrei (Târgu Mureş); arbitru asistent video: Ionel Valentin Dumitru (Gherghiţa/Prahova)
Observatori: Octavian Şovre (Satu Mare) – CCA, Ioan Bogdan (Arad) – LPF

Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 FCSB 9 7 1 1 17-7 22
2 CFR Cluj 8 6 1 1 18-8 19
3 Universitatea Craiova 9 5 2 2 13-8 17
4 Rapid 9 4 3 2 19-10 15
5 FC Hermannstadt 9 3 4 2 15-12 13
6 Petrolul Ploieşti 9 3 4 2 14-13 13
7 Sepsi OSK 7 3 3 1 8-4 12
8 FC U Craiova 1948 9 4 0 5 19-18 12
9 Universitatea Cluj 9 2 4 3 13-16 10
10 FC Voluntari 9 3 1 5 14-21 10
11 Farul Constanţa 8 3 0 5 11-15 9
12 Oţelul Galaţi 9 0 8 1 7-9 8
13 Dinamo 9 2 2 5 7-16 8
14 Politehnica Iaşi 8 2 1 5 9-14 7
15 UTA 8 2 1 5 6-12 7
16 FC Botoşani 9 0 5 4 8-13 5

Legendă: M – meciuri, V – victorii, E – egaluri, Î – înfrângeri, GM – goluri marcate, GP – goluri primite, P – puncte
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Guardiola îl compară pe Haaland cu Messi şi Ronaldo

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, l-a plasat luni pe Erling Haaland la egalitate cu Leo Messi şi...

FC Barcelona se gândeşte să-l aducă pe Harry Kane în vară (presă)

Clubul de fotbal FC Barcelona l-a adăugat pe Harry Kane, atacantul englez al lui Bayern Munchen, pe lista...

Liverpool nu va putea conta pe atacantul Alexander Isak în meciul cu Real Madrid

Mijlocaşul lui Liverpool, Curtis Jones, s-a "reîntors la antrenamente", dar atacantul Alexander Isak a rămas indisponibil pentru antrenamentul...

NHL – A cincea victorie consecutivă pentru Tampa Bay Lightning

Echipa Tampa Bay Lightning a învins în deplasare, cu scorul de 4-2, formaţia Utah Mammoth, într-un meci disputat...