Fotbal: Victorie categorică în deplasare pentru Torino FC în Serie A

Data:

Echipa Torino FC a învins în deplasare, cu scorul de 3-0, formaţia Salernitana, într-un meci din etapa a 4-a a campionatului de fotbal al Italiei, disputat luni seara, scrie Agerpres.

Atacantul sârb Nemanja Radonjic a reuşit o dublă pentru gruparea „granata” pe Stadio Arechi din Salerno, în minutele 41 şi 50, cealaltă reuşită a oaspeţilor aparţinându-i lui Alessandro Buongiorno (15).

Acesta este al doilea succes consecutiv pentru Torino FC, care în etapa trecută a dispus cu 1-0 de Genoa, printr-un gol marcat de Radonjic în minutele adiţionale. Jucătorul român Andres Sfaiţ a fost rezervă la gazde, iar portarul Mihai Popa nu s-a aflat în lotul lui Torino din cauza unei accidentări.

Torino FC, echipă pregătită de antrenorul croat Ivan Juric, a urcat pe locul al şaptelea în clasament, la egalitate de puncte cu ocupantele locurilor 5 şi 6, SSC Napoli, respectiv Frosinone.

Într-o altă partidă disputată luni, Hellas Verona a remizat pe teren propriu cu Bologna (0-0).

Celelalte meciuri din Serie A, disputate sâmbătă şi duminică, s-au încheiat cu următoarele rezultate:
Sâmbătă
Juventus Torino – Lazio Roma 3-1
Au marcat: Vlahovic (10, 67), Federico Chiesa (26), respectiv Luis Alberto (64).

Inter Milano – AC Milan 5-1
Au marcat: Mhitarian (5, 69), Marcus Thuram (38), Calhanoglu (79 – penalty), Frattesi (90+3), respectiv Rafael Leao (57).

Genoa – SSC Napoli 2-2
Au marcat: Bani (40), Retegui (56), respectiv Raspadori (76), Politano (84).
Fundaşul Radu Drăguşin a fost integralist la Genoa. Atacantul George Puşcaş a rămas pe banca de rezerve la gazde.

Duminică
Cagliari – Udinese 0-0

Frosinone – Sassuolo 4-2
Au marcat: Cheddira (45+4 – penalty), Mazzitelli (70, 76), Lirola (90+6), respectiv Pinamonti (7, 24).
Mijlocaşul Daniel Boloca a jucat 66 de minute la Sassuolo.

Monza – Lecce 1-1
Au marcat: Colpani (24), respectiv Krstovic (3 – penalty).
Atacantul Rareş Burnete a fost rezervă la Lecce.

Fiorentina – Atalanta Bergamo 3-2
Au marcat: Bonaventura (35), Lucas Martinez Quarta (45), Kouamé (76), respectiv Koopmeiners (20), Lookman (53).

AS Roma – Empoli 7-0
Au marcat: Dybala (2 – penalty, 55), Renato Sanches (8), Grassi (35 – autogol), Bryan Cristante (79), Romelu Lukaku (82), Gianluca Mancini (86).

Clasament: 1. Inter Milano 12 puncte, 2. Juventus Torino 10 puncte, 3. AC Milan 9 puncte, 4. Lecce 8 puncte, 5. Napoli 7 puncte etc.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FIFA va redistribui 355 de milioane de dolari cluburilor pentru Cupa Mondială din 2026

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat marţi că va redistribui 355 de milioane de dolari (300 de...

Yann Sommer, portarul lui Inter Milano, este criticat în Italia

Yann Sommer, portarul echipei de fotbal Inter Milano, antrenată de românul Cristian Chivu, este criticat în Italia, fiind...

Vingegaard a urcat pe locul secund în clasamentul UCI, după triumful din Turul Spaniei

Danezul Jonas Vingegaard a urcat pe locul secund în clasamentul mondial al cicliştilor profesionişti, dar publicităţii de Uniunea...

UEFA şi FIFPRO, preocupate de sănătatea jucătorilor, după accidentările lui Yamal şi Dembele

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, şi preşedintele Sindicatului internaţional al fotbaliştilor profesionişti (FIFPRO), David Terrier, au solicitat adoptarea de...