Fotbal: Jude Bellingham, artizanul victoriei lui Real Madrid cu Getafe în etapa 4-a din La Liga

Data:

Tânăra vedetă engleză Jude Bellingham, în vârstă de 20 de ani, a adus din nou victoria lui Real Madrid, 2-1 cu Getafe, sâmbătă, la primul său meci pe stadionul Santiago Bernabeu, în etapa a 4-a a campionatului spaniol de fotbal, perminţând madrilenilor să-şi consolideze fotoliul de lider, informează AFP, scrie Agerpres.

Noul om providenţial al madrilenilor a adus victoria în min.90+5, trecându-şi în cont al patrulea gol în cinci meciuri şi primul pe Bernabeu. Graţie acestei noi reuşite a recrutului estival, adus de la Borussia Dortmund pentru 103 milioane euro, Real rămâne în fruntea clasamentului cu 12 pct, în faţa lui Atletico, Girona şi Barcelona.

Getafe a deschis scorul prin Mayoral (min.11), în timp madrilenii au egalat prin Joselu (min.47).

Într-un alt meci, Deportivo Alaves, noua echipă a românului Ianis Hagi, s-a impus pe propriul teren, cu scorul de 1-0, în faţa lui Valencia, prin autogolul lui Ozkacar (min.6).

Rezultate din etapa a 4-a:
Vineri
Cadiz – Villarreal 3 – 1
Almeria – Celta Vigo 2 – 3

Sâmbătă
Real Sociedad – Granada 5 – 3
Real Madrid – Getafe 2 – 1
Deportivo Alaves – Valencia 1 – 0
Betis Sevilla – Rayo Vallecano 1 – 0

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayer Leverkusen a acceptat o ofertă de 116 milioane de lire sterline de la Liverpool pentru Wirtz

Mijlocaşul ofensiv german Florian Wirtz, 22 ani, a devenit jucătorul echipei de fotbal FC Liverpool, după ce Bayer...

Cluburile nord-americane au investit 10 miliarde dolari de la înfiinţarea MLS

Cluburile nord-americane de fotbal au investit peste 10 miliarde de dolari în stadioane şi baze sportive de la...

Petrolul Ploieşti va susţine un meci de verificare cu ND Primorje, în cantonamentul din Slovenia

Echipa de fotbal Petrolul Ploieşti va avea ca prim adversar în meciurile de verificare pe care le va...

Medvedev, calificat în sferturi la ‘s-Hertogenbosch (ATP)

Tenismanul rus Daniil Medvedev, principalul favorit al ediţiei de anul acesta şi finalist în 2022, s-a calificat în...