Gimnastică artistică: Simone Biles a cucerit al optulea titlu de campioană a Statelor Unite la individual compus

Data:

Superstarul gimnasticii mondiale Simone Biles a câştigat, duminică, al optulea său titlu la individual compus în cadrul Campionatelor Statelor Unite, desfăşurate la San Jose, performanţă sinonimă cu un record, informează AFP, scrie Agerpres.

Cvadrupla campioană olimpică a electrizat publicul cu o ultimă performanţă la sol, care i-a adus 15,400 puncte, având un total de 118,450 puncte.

Acest al optulea titlu naţional la individual compus i-a permis să bată recordul lui Alfred Jochim, stabilit în septembrie 1933. Ea a devenit, totodată, la 26 de ani, gimnasta cea mai vârstnică care câştigă titlul la individual compus în SUA, la zece ani după primul său titlu.

Shi Jones, vicecampioană mondială în 2022, s-a clasat a doua, la 3,9 puncte.

Victoria reuşită de Biles duminică este cu atât mai preţioasă cu cât ea se afla la doar al doilea său concurs după revenirea în competiţie, după ce nu mai concurase în nicio competiţie de la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2021, obiectivul său fiind participarea la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Această performanţă este un pas în plus spre JO de la Paris, după ce participase anterior la US Classic de la Chicago, iar pe 30 septembrie va debuta la Campionatele Mondiale de la Anvers.

Biles, cvadruplă campioană olimpică şi de 19 ori medaliată au aur la Campionatele Mondiale, a stat departe de gimnastică în ultimii doi ani, după retragerea sa din mai multe probe la Jocurile Olimpice de la Tokyo, invocând dorinţa de a-şi proteja sănătatea mintală.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Dennis Man (Parma), aproape de un transfer la PSV Eindhoven

Internaţionalul român Dennis Man, jucătorul echipei italiene de fotbal Parma, este pe punctul de a se transfera la...

Modric (AC Milan), întâmpinat de o mulţime de fani în centrul oraşului Milano

Croatul Luka Modric, prezentat oficial fanilor lui AC Milan, luni, cu prilejul unui eveniment la magazinul clubului din...

Paul Pogba a lansat o colecţie de bijuterii la Monte Carlo

Mijlocaşul francez Paul Pogba, care a semnat în iunie un contract pe doi ani cu clubul de fotbal...

Cristiano Ronaldo susţine transferul lui Mason Greenwood la Al-Nassr

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo a cerut conducerii actualei sale echipe, Al-Nassr, să încerce să-l recruteze pe mijlocaşul englez...