Fotbal: Ioan Ovidiu Sabău, noul antrenor al echipei Universitatea Cluj

Data:

Clubul de fotbal Universitatea Cluj a ajuns la un acord cu antrenorul Ioan Ovidiu Sabău, care revine pe banca tehnică a echipei, a anunţat gruparea ardeleană, joi, pe site-ul său oficial, scrie Agerpres.

Sabău va conduce echipa la meciul de luni cu FC Hermannstadt din etapa a şaptea a Superligii.

Ioan Ovidiu Sabău revine la „U” după ce în sezonul precedent a readus echipa în finala Cupa României, fiind la un penalty de a cuceri trofeul, şi a clasat ”şepcile roşii” pe locul nouă în Superligă. El a condus echipa în 21 de meciuri, bifând 11 victorii.

Sabău, care în stagiunea trecută i-a luat locul lui Eugen Neagoe, plecat la Universitatea Craiova, îl înlocuieşte acum pe Anton Petrea, care s-a despărţit joi de club.

Petrea fusese numit în funcţie pe 9 iunie şi lasă echipa după numai şase etape, cu un bilanţ de o victorie, trei egaluri şi două eşecuri (locul 12 în Superligă). Despărţirea survine după ce ”U” a pierdut derby-ul cu CFR Cluj, scor 3-4, luni, pe Cluj Arena.

În cariera sa, Sabău (55 de ani) a mai antrenat formaţiile Gaz Metan Mediaş, Gloria Bistriţa, Poli Timişoara, ASA Târgu Mureş şi FC Rapid.
AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

FCSB – Aberdeeen, în play-off-ul Europa League

FCSB va înfrunta echipa scoţiană Aberdeen FC în play-off-ul competiţiei de fotbal Europa League, după victoria reuşită în...

Mirel Rădoi (U Craiova) – La pauză jucătorii nu credeau că mai putem primi 4 goluri

Antrenorul echipei de fotbal Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, după înfrângerea cu 4-3 cu Spartak...

Dan Petrescu (CFR Cluj) – Echipa mai bună a câştigat, s-a văzut diferenţa de valoare

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a afirmat, la finalul partidei cu cu Sporting Braga, pierdută cu scorul...

Universitatea Craiova, calificată în play-off-ul Conference League, după prelungiri

Universitatea Craiova s-a calificat dramatic în play-off-ul competiţiei de fotbal Conference League, după ce a fost învinsă de...