Fotbal: Gianluigi Buffon, numit şef al delegaţiei naţionalei Italiei

Data:

La doar trei zile după ce şi-a anunţat încheierea carierei sportive, la 45 de ani, Gianluigi Buffon are deja un nou loc de muncă: sâmbătă a fost numit şef al delegaţiei naţionalei de fotbal a Italiei, scrie AFP, potrivit Agerpres.

„Este o zi grozavă pentru Nazionale, pentru că Gigi se întoarce acasă. Buffon este o icoană a fotbalului nostru şi o persoană specială”, a spus preşedintele Federaţiei italiene, Gabriele Gravina în comunicatul de presă care oficializează această numire.

Buffon, deţinătorul recordului de selecţii la naţionala Italiei (176), îi urmează lui Gianluca Vialli, care a murit în ianuarie 2023 la vârsta de 58 de ani şi care nu mai fusese înlocuit de atunci.

Fostul portar al Italiei îşi va face debutul în această funcţie la începutul lunii septembrie cu ocazia meciurilor de calificare la Euro-2024, împotriva Macedoniei de Nord şi Ucrainei.

„Tricoul Azzuro a făcut întotdeauna parte din viaţa mea”, a punctat Buffon.

Italianul Gianluigi Buffon (45 ani), considerat unul dintre cei mai buni portari din toate timpurile, şi-a anunţat oficial retragerea, miercuri, pe reţelele de socializare.

„S-a terminat, prieteni! Mi-aţi dat totul, v-am dat totul. Am făcut-o împreună!”, a scris atunci Buffon, într-un scurt mesaj.

Buffon s-a făcut remarcat sub culorile echipei Parma, la care a evoluat între 1995 şi 2001, înainte de a semna cu gigantul Juventus Torino, club la care a cunoscut gloria sportivă. El a cucerit zece titluri în Serie A şi cinci Cupe ale Italiei alături de „Bătrâna Doamnă”, disputând totodată trei finale în Liga Campionilor (fără să cucerească însă trofeul).

Celebrul goalkeeper a apărat de 176 de ori poarta selecţionatei Italiei, cu care a devenit campion mondial în 2006 şi vicecampion european în 2012.

Gianluigi Buffon a cucerit de 13 ori titlul de cel mai bun portar din Serie A şi a fost desemnat de UEFA jucătorul sezonului în fotbalul european, în 2002-2003, fiind recompensat totodată de FIFA cu Trofeul Iaşin pentru evoluţiile sale de la Mondialul din 2006.

În 2021, Buffon a revenit la Parma, echipa aflată în liga secundă italiană, unde a fost coechipier în sezonul trecut cu românii Dennis Man şi Valentin Mihăilă. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

AC Milan, lider în campionatul Italiei pentru prima oară după trei ani

Echipa AC Milan este noul lider al campionatului de fotbal al Italiei, după ce a reuşit să învingă...

Manchester United, învingătoare în derby-ul cu Liverpool (2-1), pe stadionul Anfield

Echipa Manchester United s-a impus la limită în deplasare, cu scorul de 2-1, în faţa formaţiei FC Liverpool,...

F1: Max Verstappen a câştigat Marele Premiu al Statelor Unite

Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Statelor Unite, duminică, la...

Gâlcă (Rapid) – A fost un meci cu o încărcătură foarte mare, e bine că am reuşit să marcăm şi al doilea gol

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, duminică seara, după victoria cu 2-0 din derby-ul...