Echipa de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe s-a calificat în turul 3 preliminar al Europa Conference League, după ce a învins cu 4-0 (1-0) formaţia bulgară ŢSKA Sofia, joi seara, pe Arena Sepsi OSK, în manşa secundă a turului 2 preliminar al competiţiei, scrie Agerpres.
Formaţia condusă de Liviu Ciobotariu a pus în practică aceeaşi partitură care i-a adus succesul în tur, când s-a impus cu 2-0. Cu o apărare foarte bine organizată şi cu contraatacuri extrem de rapide, Sepsi a reuşit să o răpună încă o dată pe ŢSKA Sofia, chiar dacă aceasta a venit la Sfântu Gheorghe cu un nou antrenor, sârbul Nestor El Maestro, care l-a înlocuit zilele trecute pe compatriotul său Sasa Ilic.
Marius Ştefănescu, cel mai bun jucător din partida tur de la Sofia, a fost şi de această dată cel mai mare pericol pentru poarta formaţiei bulgare. El a avut nevoie de numai 4 minute de la primul fluier al arbitrului pentru a-şi crea prima mare ocazie, când a scăpat pe contraatac şi a şutat foarte puţin pe lângă poartă de la 25 de metri lateral stânga.
El a fost de altfel şi autorul moral al primului gol al întâlnirii, în minutul 19 reuşind să obţină o lovitură de la 11 metri după un fault al portarului Gustavo Busatto, cel care şi-a continuat astfel seria greşelilor începută în urmă cu o săptămână la Sofia. Penalty-ul a fost transformat de Cosmin Matei, care a ducea scorul general la 3-0 pentru Sepsi.
Până la pauză, ŢSKA Sofia a încercat să dea o replică, însă nu a reuşit. Presiunea exercitată prin posesia prelungită nu a ajutat-o să se apropie periculos de poarta apărată de Roland Niczuly.
Singurele şanse de gol din prima repriză pe care şi le-a creat formaţia oaspete au fost în minutele 21 şi 25, dar şutul lui Marcelino Carreazo şi lovitura de cap a lui Menno Koch au trecut peste poartă.
Ştefănescu nu şi-a pierdut din viteză nici în repriza secundă, el punându-l la încercare în minutul 47 pe portarul advers, care a respins cu dificultate un şut puternic de pe partea dreaptă.
În minutul 59, Păun, găsit foarte bine de Safranko, şi-a trecut şi el în cont o mare şansă de gol, şutând în portar de la aproximativ 14 metri.
Tabela s-a modificat pentru a doua oară în minutul 70. Aganovic, intrat de doar două minute pe teren în locul lui Gheorghe Ion, a înscris în poarta goală după un şut ratat al lui de Cosmin Matei.
Aproape fără replică, practicând un joc steril, ŢSKA Sofia a căzut definitiv pe final, primind alte două goluri.
Roland Varga, intrat de asemenea pe final de meci, a înscris (minutul 90) pentru 3-0 de la 12 metri după o pasă a lui Aganovic
Scorul final a fost stabilit 5 minute mai târziu, când Sepsi a primit un nou penalty în urma unui fault în careu al lui Menno Koch asupra lui Dumitrescu. Isnik Alimi a fost cel care a transformat lovitura de pedeapsă cu un şut plasat.
Formaţia oaspete a părăsit terenul de joc cu un om mai puţin pe teren, Marcelino Carreazo fiind eliminat în minutul 90+7 pentru două cartonaşe galbene.
Echipa Sepsi OSK Sfântu Gheorghe va întâlni în turul al treilea preliminar al competiţiei formaţia FC Aktobe (Kazahstan), calificată după 4-1 şi 1-2 cu FC Torpedo Kutaisi (Georgia).
Sepsi OSK – ŢSKA Sofia 4-0 (1-0)
Au marcat: Cosmin Matei (19 p), Adnan Aganovic (70), Roland Varga (90), Isnik Alimi (95 p)
Sfântu Gheorghe, Arena Sepsi OSK
Europa Conference League – turul al doilea preliminar (manşa secundă)
În prima manşă: 2-0
Sepsi OSK: 33. Roland Niczuly (căpitan) – 13. Denis Ciobotariu, 44. Mihai Bălaşa, 82. Branislav Ninaj, 20. Andres Dumitrescu – 6. Nicolae Păun (9. Vitalie Damaşcan 82), 21. Isnik Alimi – 11. Marius Ştefănescu (22. Francisco Junior 82), 10. Cosmin Matei (97. Roland Varga 73), 8. Gheorghe Ion (77. Adnan Aganovic 68) – 18. Pavol Safranko (99. Mario Rondon 68). Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Rezerve neutilizate: 1. Dinu Moldovan, 98. Hunor Botond Gedo – 17. Darius Oroian, 25. Bogdan Oteliţă, 30. Akos Nistor, 59. Sherif Kallaku.
ŢSKA-Sofia: 1. Gustavo Busatto – 22. Enes Mahmutovic, 4. Menno Koch (căpitan), 13. Brayan Cordoba – 19. Ivan Turiţov (20. Asen Doncev 75), 14. Tobias Heintz (10. Jirair Şagoian 75), 26. Marcelino Carreazo, 7. Jonathan Lindseth (8. Stanislav Şopov 82), 3. Sainey Sanyang (15. Thibaut Vion 46) – 11. Matthias Phaeton, 9. Duckens Nazon. Antrenor: Nestor El Maestro.
Rezerve neutilizate: 12. Marin Orlinov, 25. Dimităr Evtimov – 6. Hristian Petrov, 16. Gheorghi Ciorbadjiski, 24. Mark-Emilio Papazov, 29. Michael Estrada, 30. Danilo Asprilla.
Arbitru: Eldorjan Hamiti; arbitri asistenţi: Denis Rexha, Erind Burgu; al patrulea oficial: Erjon Bastari (toţi din Albania)
Observator UEFA pentru arbitri: Pascal Pierre Garibian (Franţa); Delegat UEFA: Peter Oskam (Olanda)
Cartonaşe galbene: Dumitrescu (11), Ştefănescu (18), Safranko (62) / Phaeton (14), Nazon (18), Mahmutovic (43), Turiţov (64), Şagoian (80), Şopov (84), Carreazo (90+3 şi 90+7)
Cartonaş roşu: Carreazo (90+7).
AGERPRES