Fotbal: Galatasaray şi Maccabi Haifa, calificate în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor

Data:

Galatasaray, Maccabi Haifa, FC Copenhaga, Dinamo Zagreb şi Rakow Czestochowa s-au calificat în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor după partidele de miercuri seara, din manşa secundă a turului al doilea preliminar, scrie Agerpres.

Galatasaray a trecut cu 1-0 de Zalgiris Vilnius, după 2-2 în Lituania.

Belgianul Dries Mertens (31) a marcat singurul gol al partidei de la Istanbul. Românul Olimpiu Moruţan a intrat în min. 79 la Galata, iar atacantul român Liviu Antal a rămas pe banca de rezerve la baltici.

Rakow Czestochowa, cu fundaşul român Bogdan Racoviţan integralist, merge mai departe după 1-1 în deplasare cu echipa azeră Qarabag FK, pe care o învinsese în primul meci cu 3-2. Românul Deian Sorescu a fost introdus pe teren în min. 82 la campioana Poloniei.

Maccabi Haifa s-a calificat cu emoţii în urma unei victorii cu 4-1, după prelungiri, cu Sheriff Tiraspol. Campioana Moldovei, care a eliminat-o în primul tur pe Farul Constanţa, a deschis scorul în Israel, după victoria cu 1-0 de la Tiraspol. Maccabi a reuşit să trimită meciul în prelungiri prin golul semnat de Mahmoud Jaber (85), iar apoi s-a desprins în extra-time, punctând de încă două ori.

Marea surpriză a fost produsă de ”buturuga mică” Klakksvik, care a eliminat campioana Suediei, BK Haecken, la loviturile de departajare, după ce reuşise să o scoată din competiţie şi pe Ferencvaros, în primul tur. După 0-0 în Feroe, KI Klakksvik a dat o replică remarcabilă la Goeteborg, unde a deschis scorul, iar apoi a egalat la doi şi la trei, câştigând cu 4-3 la penalty-uri.

Şi Servette Geneva s-a impus la loviturile de departajare, cu 4-1, în faţa belgienilor de la Genk, după 2-2 la finalul prelungirilor şi 1-1 în prima manşă.

Rezultate:
Marţi
(+) Panathinaikos Atena (Grecia) – SC Dnipro-1 (Ucraina) 2-2 (3-1 în prima manşă)
(+) Olimpija Ljubljana (Slovenia) – Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria) 2-1 (1-1 în prima manşă)
BATE Borisov (Belarus) – (+) Aris Limassol (Cipru) 3-5 (2-6 în prima manşă)
(+) Slovan Bratislava (Slovacia) – HSK Zrinjski Mostar (Bosnia-Herţegovina) 2-2 (1-0 în prima manşă)
Miercuri
(+) Molde FK (Norvegia) – HJK Helsinki (Finlanda) 2-0 (0-1 în prima manşă)
(+) Galatasaray Istanbul (Turcia) – Zalgiris Vilnius (Lituania) 1-0 (2-2 în prima manşă)
FC Astana (Kazahstan) – (+) Dinamo Zagreb (Croaţia) 0-2 (0-4 în prima manşă)
KRC Genk (Belgia) – (+) Servette Geneva (Elveţia) 2-2, după prelungiri; 1-4, la loviturile de departajare (1-1 în prima manşă)
(+) FC Copenhaga (Danemarca) – Breidablik (Islanda) 6-3 (2-0 în prima manşă)
(+) Maccabi Haifa (Israel) – FC Sheriff Tiraspol (R. Moldova) 4-1, după prelungiri (0-1 în prima manşă)
Qarabag FK (Azerbaidjan) – (+) Rakow Czestochowa (Polonia) 1-1 (2-3 în prima manşă)
BK Haecken (Suedia) – (+) KI Klaksvik (Feroe) 3-3, după prelungiri; 3-4, la loviturile de departajare (0-0 în prima manşă)

Echipele precedate de semnul (+) s-au calificat în turul al treilea preliminar al competiţiei.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Brazilia va adopta din 2026 tehnologia semiautomată de semnalizare a ofsaidului

Tehnologia semiautomată de semnalizare a ofsaidului va fi introdusă de Confederaţia braziliană de fotbal (CBF) începând cu anul...

Preşedinta Mexicului va dona biletul său pentru partida de deschidere a CM 2026

Preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, intenţionează să doneze biletul său pentru partida de deschidere a Cupei Mondiale de fotbal...

Preşedintele clubului Napoli îl susţine pe antrenorul Antonio Conte

Preşedintele clubului SSC de fotbal Napoli, Aurelio De Laurentiis, a respins speculaţiile referitoare la viitorul antrenorului Antonio Conte,...

Jannik Sinner, victorios în meciul său de debut la Turneul Campionilor

Tenismanul italian Jannik Sinner, deţinătorul trofeului, l-a învins pe canadianul Felix Auger-Aliassime cu 7-5, 6-1, luni, în primul...