Fotbal: Olympique Marseille se desparte de ”veteranul” Dimitri Payet

Data:

Clubul francez de fotbal Olympique Marseille se va despărţi de mijlocaşul Dimitri Payet, 36 ani, care mai avea un an de contract, a anunţat, vineri, preşedintele grupării din Ligue 1, Pablo Longoria, citat de AFP, scrie Agerpres.

”Am decis să nu continuăm aventura împreună cu căpitanul nostru. A fost nevoie de multe săptămâni de gândire, de discuţii”, a precizat oficialul spaniol, într-o conferinţă de presă susţinută la Stade Velodrome.

Ataşat de oraş şi de club, pentru care a jucat al nouălea său sezon, Payet fusese adus în mandatul fostului preşedinte Jacques-Henri Eyraud şi avea contract cu OM până în iunie 2024, care îi asigura rămânerea în cadrul clubului după încheierea carierei.

Alături de Pablo Longoria, fostul internaţional francez (38 selecţii, 8 goluri), foarte emoţionat şi cu lacrimi în ochi, a anunţat că doreşte să continue să joace fotbal, după ”un sezon dificil, cu puţine meciuri jucate”. Totuşi, conducătorul de joc a precizat că îşi va lua timp de gândire înainte de a lua o decizie.

La OM, Payet a jucat opt sezoane şi jumătate (2013-2015, iar apoi 2017-2023), totalizând 326 de meciuri, 78 de goluri şi 95 de pase decisive, potrivit statisticilor oferite de club, dar al nu a câştigat niciun trofeu.

În cariera sa, care a mai cuprins cluburile Lille, Saint-Etienne şi Nantes, Payet a jucat 492 de meciuri şi a marcat 103 goluri, potrivit Ligii profesioniste (LFP).

Payet a avut şi un interludiu la West Ham (2015-2017), cu 49 de partide jucate pentru ”ciocănari” şi 11 goluri marcate.

La naţionala Franţei s-a remarcat mai ales la EURO 2016, când a marcat un gol superb care a adus victoria în faţa României (2-1).

Ultimul sezon a fost unul complicat pentru Payet, nereuşind să intre deloc în planurile antrenorului Igor Tudor: cu 26 de apariţii şi 4 goluri marcate.
AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Guardiola îl compară pe Haaland cu Messi şi Ronaldo

Antrenorul lui Manchester City, Pep Guardiola, l-a plasat luni pe Erling Haaland la egalitate cu Leo Messi şi...

FC Barcelona se gândeşte să-l aducă pe Harry Kane în vară (presă)

Clubul de fotbal FC Barcelona l-a adăugat pe Harry Kane, atacantul englez al lui Bayern Munchen, pe lista...

Liverpool nu va putea conta pe atacantul Alexander Isak în meciul cu Real Madrid

Mijlocaşul lui Liverpool, Curtis Jones, s-a "reîntors la antrenamente", dar atacantul Alexander Isak a rămas indisponibil pentru antrenamentul...

NHL – A cincea victorie consecutivă pentru Tampa Bay Lightning

Echipa Tampa Bay Lightning a învins în deplasare, cu scorul de 4-2, formaţia Utah Mammoth, într-un meci disputat...