(P) Motivele pentru care cei mai înstăriți oameni pariază

Data:

Pariurile sunt asociate, indirect, cu ideea de îmbogățire, de a-ți schimba statutul financiar și de a ieși, pe cât de radical sună, din sărăcie. Doar că, există cumva, și o parte mai puțin promovată, aceea a jocului făcut doar de amuzament, din distracție, fără să îți dorești neapărat să câștigi sau să-ți pese și cât anume pierzi. Iar cu această postură se pot mândri cei care deja au o avere de care se pot lipsi, cât să nu simtă goluri financiare care să le afecteze stilul de viață.

Și așa apare întrebarea legitimă și justificată: de ce joacă la pariuri sau la jocurile de noroc cei mai înstăriți dintre noi? În definitiv, au deja o situație materială bună, așa că ce anume ratăm din tot acest proces? Așa cum vom demonstra și în acest material, motivul nu este unul singur, dar nici simplu, așa că s-ar putea să ai parte și de ceva surprize – ca și cum ți s-ar întâmpla dacă ai accesa o platforma de păcănele gratis EGT. Și desigur, tot acest studiu vine și cu ceva învățăminte, așa că pregătește-te cu un carnețel pentru că vei avea ceva notițe de luat.

De ce joacă la pariuri cei bogați

Răspunsul cel mai simplu, cu riscul de a fi repetitiv și deja evident, este pentru că aceștia caută să se distreze. Aparent această dorință a lor pornește și din faptul că sunt ceva mai bine înzestrați intelectual, iar conform unor studii, indivizii inteligenți tind să găsească mai multă distracție atunci când se antrenează în situații care îi pun la limită și îi obligă să își asume niște riscuri uriașe.

Unde mai pui că dacă optează pentru versiunile live, astfel de activități se desfășoară într-o atmosferă bogată – și la propriu, și la figurat. Dar hai să mai enumerăm câteva motive mai jos, printre care amintim despre:

  • porniri indirecte și inconștiente mânate de lăcomie
  • o metodă de a cunoaște persoane cu interese comune
  • o modalitate prin care se pot impune în fața altora, într-o chestiune de orgolii
  • o altă opțiune de a se câștiga venituri suplimentare, chiar dacă nu este vorba despre sume mari
  • susținerea unui viciu mânat de sentimentul de adrenalină și anticipare vecină cu nebunia
  • întreținerea unui stil de viață de care nu se pot lipsi, antrenat și de dependența de jocurile de noroc

Bogații și metodele lor de … îmbogățire

Indiferent de motivele pentru care suntem prezenți pe un site cu jocuri de noroc, pariurile se fac din considerente comune și anume dorința de a câștiga. Uneori este vorba despre bani, alteori despre a demonstra ceva cuiva. Dacă te-ai întrebat dacă cei mai înstăriți dintre noi procedează altfel când este vorba despre pariuri, iată câteva metode la care apelează:

  • se înscriu la cele mai mari competiții, fără să se complice neapărat cu turneele mici, în care nu fac investiții de timp și bani
  • investesc în învățarea de strategii care să le îmbunătățească stilul dar mai ales calitatea jocului pentru a-și crește șansele de câștig
  • țintesc doar, sau mai degrabă mai ales, premiile cele mai mari, ignorând micile premii care le-ar putea schimba doar parțial conturile
  • iau cursuri private pentru a înțelege și mai ales a stăpâni un joc de noroc, dar mai ales pentru a-și da seama care ar fi cele mai avantajoase pariuri, cât să știe când, unde și cum să le facă
  • se preocupă doar de sporturile cu cele mai mari mize, dacă este vorba despre pariurile sportive
  • un raționament clar și deloc complicat, adoptarea unei gândiri libere cu un plan de la care nu se abat
  • fac pariuri mici, dar consistente pe termen lung, dacă sunt jucate la sigur
  • mențin o atitudine realistă și știu momentul potrivit de a se retrage

Trebuie să fii bogat pentru a face pariuri?

Acum că ai citit despre toată această odisee a oamenilor avuți și despre cât de atenți și deloc împovărați sunt ei, ai fi îndreptățit să te întrebi: eu pot face pariuri? Dacă nu te numeri printre norocoșii care au moștenit o avere sau nu și-au clădit (încă), un imperiu financiar, da, să știi că poți face pariuri oricând dorești. Nu se fac discriminări pe nicio ramură socială în ceea ce privește disponibilitatea la jocurile de la casino sau la gambling. În definitiv cu toții căutăm aventuri, perspective de câștig, sentimentul ăla de anticipare și avem nevoie de interacțiune și de asta nu ne poate priva absolut nimeni. Plus că nu ți se cer date privind statutul tău atunci când te înscrii pe o platformă online de joc, ci mai degrabă ești întrebat indirect de ce dispoziție în – timpul este un criteriu, iar cunoștințele necesare dacă vrei un avantaj.

Plus că atunci când faci pariuri ai parte de ceva distracție suplimentară, alimentată de dopamina eliberată în organism. Accesibilitatea la o varietate de jocuri, faptul că totul este instant și ușor accesibil, că nu se impun cerințe absurde sunt alte detalii care te încurajează să încerci. Indiferent de momentul când alegi să joci nu neglija faptul că trebuie să rămâi mereu în control, ca să nu aluneci pe panta primejdioasă a dependenței.

Concluzie

Da, poți deveni bogat din pariurile de la cazino. Trebuie să ai, înainte de orice, o uriașă fărâmă de noroc, dar mai ales foarte bune cunoștințe extrem de bine aplicate. Plus că nu este suficient să știi ce ai de făcut cât mai ales când. Iar exemplele sunt reale – îți putem face cunoștință cu câteva persoane care s-au impus pe scena asta a valorilor materiale. Astfel, australianul Zeljko Ranogajec reușește să facă anual 3 miliarde de dolari, filantropistul Benter Bill ajunge la 100 de milioane de dolari în fiecare an, Patrik Antonius are o avere doar din poker online de câteva zeci de milioane de dolari. Dar, în loc de concluzie încurajăm să joci liber, fără să fii în competiție cu cineva. căci altfel dispare atât pofta de joc, cât și entuziasmul și apar frustrările.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Spectacol grandios şi meci de gală cu Vitesse Arnhem la sărbătoarea centenarului clubului Petrolul Ploieşti

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti pregăteşte un spectacol grandios pentru data de 12 octombrie dedicat centenarului clubului fanion...

Cupa Laver este „un eveniment unic şi foarte special”, a spus Alcaraz

Cupa Laver este "un eveniment unic şi foarte special", a declarat tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, care face parte...

Anderlecht Bruxelles l-a demis pe antrenorul Brian Riemer

Anderlecht Bruxelles, cel mai titrat club din fotbalul belgian, a anunţat joi dimineaţă că a pus capăt capăt...

JO 2024: Cinci cazuri pozitive şi 39% din sportivi testaţi antidoping la Paris

Aproape 39% dintre sportivi au fost testaţi antidoping la Jocurile Olimpice de la Paris, iar până acum au...