NBA revine la televiziunea chineză, după un boicot de peste un an

Data:

Televiziunea publică chineză a transmis, miercuri, în direct primul meci din campionatul profesionist nord-american de baschet la mai mult de un an de la boicotul decis de NBA pentru un mesaj controversat privind Hong Kong-ul, informează AFP, citat de Agerpres.

În octombrie 2019, în momentul în care imense manifestaţii pro-democraţie cuprindeau teritoriul semi-autonom, Daryl Morey, pe atunci director general al clubului Houston Rockets, a publicat un mesaj de susţinere manifestanţilor din Hong Kong, oponenţi ai regimului de la Beijing.

Mesajul său controversat pe reţelele de socializare a provocat indignarea regimului chinez şi o criză diplomatică. Drept urmare, mai multe companii chineze au tăiat legăturile cu NBA, în timp ce televiziunea publică CCTV a încetat să mai difuzeze meciuri din liga americană de baschet.

Miercuri, pentru prima oară din octombrie 2020, CCTV a difuzat pe postul său un meci din NBA dintre Los Angeles Clippers şi Utah Jazz, fiind prima difuzare pentru marele public a unui meci din liga profesionistă nord-americană de baschet în China după un an şi jumătate.

CCTV a boicotat NBA în octombrie 2019, dar a încălcat această decizie un an mai târziu, niciun meci nefiind difuzat de atunci.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia

Premiile în bani de la Wimbledon au crescut într-un ritm mai rapid decât inflaţia, a declarat vineri directorul...

F1: Lewis Hamilton a dominat prima sesiune de antrenamente libere înaintea MP al Marii Britanii

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Ferrari) a dominat vineri prima sesiune de antrenamente libere înaintea Marelui Premiu al Marii...

Liverpool şi-a amânat reluarea pregătirilor după decesul lui Diogo Jota

Campioana en titre a Angliei, FC Liverpool, şi-a amânat reluarea pregătirilor în vederea noului sezon după decesul atacantului...

Vingegaard se simte mai puternic ca niciodată înaintea Turului Franţei 2025

Ciclistul danez Jonas Vingegaard a declarat vineri, în ajunul startului Turului Franţei 2025 de la Lille, că se...