Tenis: Clasamentul WTA – Marketa Vondrousova a intrat în premieră în top 10

Data:

Cehoaica Marketa Vondrousova a reuşit un salt de 32 de locuri, de pe 42 pe 10, şi a intrat în premieră în top 10 în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, după titlul câştigat la Wimbledon, scrie Agerpres.

Vondrousova a învins-o în finală pe tunisianca Ons Jabeur, care se menţine pe locul şase în lume după a doua sa finală consecutivă la All-England Club.

Podiumul WTA este neschimbat faţă de acum două săptămâni, cu poloneza Iga Swiatek lider, cu un avans de aproape 500 de puncte faţă de belarusa Arina Sabalenka, dar cu aproape patru mii mai mult decât kazaha Elena Rîbakina, campioana de anul trecut.

Ucraineanca Elina Svitolina, semifinalistă la Londra, a urcat 49 de locuri şi se află acum pe 27.

România are în continuare patru reprezentante în top 100, pe Irina-Camelia Begu, care a coborât un loc şi e pe 31, Sorana Cîrstea, care a urcat cinci poziţii şi se află pe 32, Ana Bogdan, care a reuşit un salt de opt trepte, până pe 49. Simona Halep, suspendată provizoriu după un test antidoping pozitiv la US Open, anul trecut, a coborât un loc şi este acum pe 55.

Cele două reprezentante ale ţării noastre din top 100 la dublu au regresat şi ele: Gabriela Ruse a coborât un loc şi e pe 39, iar Monica Niculescu a coborât şase poziţii, fiind acum pe 48.

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Iga Swiatek (Polonia) 9.315 puncte
2 (2). Arina Sabalenka (Belarus) 8.845
3 (3). Elena Rîbakina (Kazahstan) 5.465
4 (4). Jessica Pegula (SUA) 5.395
5 (5). Caroline Garcia (Franţa) 4.865
6 (6). Ons Jabeur (Tunisia) 4.846
7 (7). Coco Gauff (SUA) 3.390
8 (9). Petra Kvitova (Cehia) 3.341
9 (8). Maria Sakkari (Grecia) 3.310
10 (42). Marketa Vondrousova (Cehia) 3.106
…………………………………………………………….
31 (30). Irina-Camelia Begu 1.382
32 (37). Sorana Cîrstea 1.316
49 (57). Ana Bogdan 1.072
55 (54). Simona Halep 1.000
123 (133). Jaqueline Cristian 609
158 (161). Elena-Gabriela Ruse 446
215 (223). Miriam Bulgaru 334
218 (211). Irina Bara 332
245 (253). Alexandra Cadanţu-Ignatik 290
268 (283). Cristina Dinu 257

Clasamentul WTA la dublu
1 (1). Katerina Siniakova (Cehia) 7.441 puncte
2 (2). Barbora Krejcikova (Cehia) 7.036
3 (3). Jessica Pegula (SUA) 6.595
4 (4). Coco Gauff (SUA) 6.505
5 (7). Storm Hunter (Australia) 5.760
6 (8). Elise Mertens (Belgia) 5.755
7 (5). Taylor Townsend (SUA) 5.061
8 (6). Nicole Melichar-Martinez (SUA) 4.685
9 (9). Ellen Perez (Australia) 4.560
10 (10). Desirae Krawczyk (SUA) 4.415
…………………………………………………….
39 (38). Elena-Gabriela Ruse 1.961
48 (42). Monica Niculescu 1.690
146 (146). Irina Bara 559
150 (162). Oana Gavrilă 535
172 (230). Irina-Camelia Begu 480

AGERPRES 

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Roma a stabilit un nou record de victorii (98) în Europa League

AS Roma, după succesul cu Nice (2-1), din prima etapă a Europa League, a devenit echipa cu cele...

Mirel Rădoi (U Craiova) – Cu Dinamo suntem favoriţi pentru că jucăm acasă şi suntem pe prima poziţie

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Mirel Rădoi, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că formaţia sa este favorită...

Taylor Fritz, victorios în meciul de debut la turneul ATP 500 de la Tokyo

Tenismanul american Taylor Fritz, favoritul numărul doi, a debutat cu o victorie la turneul ATP 500 de la...

Rummenigge regretă că Bayern Munchen nu a reuşit să-l recruteze pe Florian Wirtz

Karl-Heinz Rummenigge, fostul jucător şi conducător al clubului Bayern Munchen, care a împlinit joi 70 de ani, şi-a...