Fotbal: FC Barcelona şi Manchester United, sancţionate de UEFA pentru încălcarea fair play-ului financiar

Data:

FC Barcelona şi Manchester United sunt printre cluburile care au fost amendate vineri de UEFA pentru încălcarea regulilor fair play-ului financiar (FPF), înaintea intrării în vigoare a unui nou sistem bazat pe limitarea masei salariale, informează AFP, scrie Agerpres.

Organismul de control financiar pentru cluburi, structură independentă în cadrul forului fotbalistic european, a condamnat clubul catalan la o amendă de 500.000 de euro pentru o prezentare greşită a conturilor: Barca a integrat în veniturile sale, în baza FPF, „profituri din vânzarea de active necorporale” care nu ar trebui să apară acolo, doar transferurile de jucători fiind luate în calcul în această categorie.

La rândul său, Manchester United este amendat cu 300.000 de euro pentru o încălcare „minoră” a principiului echilibrării conturilor impus din 2011 cluburilor implicate în competiţii europene, în numele stabilizării financiare a fotbalului european, lansat într-o perpetuă cursă pentru căutarea talentelor, ce alimentează explozia salariilor.

Cele două cluburi sunt cele mai prestigioase pe o listă cu numeroase grupări, sancţionate pentru ultima dată în numele „vechiului” fair play financiar, notează UEFA, care va autoriza din sezonul 2023/24 un deficit crescut, însă limitează de acum masa salarială proporţional cu veniturile – până la 80% în 2024, 90% în 2025.

Royal Antwerp (Belgia) şi Trabzonspor (Turcia) au primit cele mai mari amenzi, ce ar putea ajunge până la 2 milioane de euro pentru fiecare din aceste cluburi. Cele două grupări vor plăti 300.000 de euro indiferent de ce se va întâmpla, iar restul în funcţie de obiectivele de redresare financiară stabilite pentru ele de UEFA.

În ce priveşte cluburile franceze, Lille a îndeplinit cerinţele UEFA şi a terminat cu condiţiile care îi erau impuse, printre care o limită de 23 de jucători înscrişi în competiţiile europene.

AS Monaco, Olympique Marseille şi Paris Saint-Germain „şi-au îndeplinit obiectivele care le fuseseră fixate pentru anul contabil 2022” şi vor fi în continuare monitorizate, potrivit foilor de parcurs stabilite pentru fiecare dintre aceste cluburi. AGERPRES

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Flexibilitatea, laptele nepasteurizat şi friptura, secretele din spatele golurilor lui Haaland

Flexibilitatea bună, laptele nepasteurizat şi friptura se numără printre secretele din spatele "golurilor nebuneşti'' ale lui Erling Haaland,...

Marcus Rashford este hotărât să rămână la FC Barcelona

Atacantul Marcus Rashford, cedat în acest sezon de Manchester United la FC Barcelona sub formă de împrumut, a...

Legendara Serena Williams, distinsă cu Premiul Prinţesa de Asturia

Legendara jucătoare americană de tenis Serena Williams a fost distinsă cu Premiul Prinţesa de Asturia, care recompensează excelenţa...

F1: Nu-mi fac griji în privinţa lui Verstappen, a asigurat Piastri, liderul Campionatului Mondial

"Nu-mi fac nicio grijă" în privinţa revenirii olandezului Max Verstappen (Red Bull) în cursa pentru titlu, a afirmat...