Fotbal: Victorie importantă pentru Farul, 1-0 cu Sheriff, în primul tur preliminar al Ligii Campionilor

Data:

Farul Constanţa a obţinut o victorie importantă, 1-0 (0-0) cu Sheriff Tiraspol, miercuri seara, la Ovidiu, în manşa întâi din primul tur preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, scrie Agerpres.

Campioana României a câştigat la limită, prin golul fundaşului beninez David Kiki (56), cel mai bun om de pe teren.

Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a avut şi şansă, fiind dominată în ultima jumătate de oră.

Farul putea deschide scorul încă din minutul 2, dar tânărul Adrian Mazilu, scăpat singur cu portarul, a tras în Koval.

Prima oportunitate a oaspeţilor s-a consemnat în min. 10, la o lovitură liberă executată de Talal, la care Garananga a trimis cu capul pe poartă, dar Aioani a prins mingea.

Mazilu a mai avut o şansă de a deschide scorul (11), dar a scăpat mingea de sub control în faţa lui Koval. Portarul ucrainean s-a remarcat şi în min. 24, când a respins centrarea lui Kiki.

Până la pauză fiecare echipă şi-a mai creat o ocazie, oaspeţii prin marocanul Talal (44), cu un şut de la 18 metri, apărat de Aioani, iar Farul prin Artean (45+2), cu un şut de la 25 metri, prins de Koval în doi timpi.

Sheriff a început mai bine repriza secundă, iar camerunezul Ngom Mbekeli, participant la Cupa Mondială din Qatar, a şutat puţin peste poartă de la 25 de metri (50).â

Farul a marcat în min. 56, prin ofensivul Kiki, după o combinaţie cu Alibec şi o doză de şansă în pătrunderea sa.

În ultima jumătate de oră, campioana Republicii Moldova şi-a creat mai multe ocazii clare de gol, însă Farul s-a apărat bine şi a avut noroc în mai multe rânduri.

Luvannor (62) a şutat pe lângă ţintă după o centrare venită de la Mbekel. Apoi, Aioani a ieşit la rampă şi a deturnat în corner şutul lui Joao Paulo de la 20 de metri (67). Câteva zeci de secunde mai târziu, Mbekeli a ratat din 2 metri, şutând peste poartă.

Farul a încercat să întrerupă dominarea echipei de peste Nistru, argentinianul Borgnino (70) testându-l pe Koval cu un şut de la 25 de metri.

Garanaga (73) a ratat o mare ocazie de egalare, cu un şut de la 7-8 metri, însă Aioani a respins peste transversală.

Joao Paulo (78) a tras de la 20 de metri, dar Queiros a deviat în corner, iar Zohouri (80) a şutat de la 25 de metri, însă Popescu a deviat în lovitură de colţ, la rândul său.

Constănţenii, cu Kiki pivot în ultimul sfert de oră, au avut puţine acţiuni reuşite de atac, dar la una dintre ele Borgnino a scos o lovitură liberă de la circa 24 de metri, tot el trimiţând puţin pe lângă (90+2).

Manşa secundă se va juca pe 18 iulie, la Tiraspol (ora 20:00).

Câştigătoarea dintre Farul Constanţa şi Sheriff Tiraspol va juca în al doilea preliminar al Ligii Campionilor cu învingătoarea din dubla care le opune pe Maccabi Haifa şi Hamrun Spartans (4-0 în prima manşă pentru israelieni, în deplasare).

Dacă Farul va fi eliminată de Sheriff din Liga Campionilor, campioana României va juca în turul secund preliminar al Europa Conference League cu învinsa dintre Urartu şi Zrinjski. Zrinjski Mostar (Bosnia) a câştigat în deplasare cu Urartu (Armenia), scor 1-0, în prima manşă.

FCV Farul Constanţa – FC Sheriff Tiraspol 1-0 (0-0)
A marcat: David Kiki (56).
Ovidiu, Academia Hagi – Stadionul Central
Liga Campionilor – turul I preliminar (prima manşă)

Au evoluat echipele:
Farul: 12. Marian Aioani – 25. David Kiki, 3. Mihai Popescu, 21. Kevin Boli, 27. Andrei Borza (77. Enes Sali, 70) – 18. Andrei Artean, 16. Dragoş Nedelcu, 6. Tudor Băluţă (5. Diogo Queiros, 58) – 26. Adrian Mazilu (22. Dan Sîrbu, 70), 9. Rivaldinho (10. Marco Borgnino, 58), 7. Denis Alibec (căpitan; 45. Gustavo Marins, 84). Antrenor: Gheorghe Hagi.
Rezerve neutilizate: 1. Alexandru Buzbuchi – 8. Ionuţ Vînă, 19. Luca Andronache, 29. Valentin Dumitrache, 44. Zorhan Bassong, 80. Nicolas Popescu.
Sheriff: 35. Maxim Koval – 20. Armel Zohouri, 3. Didier Bueno, 23. Cristian Tovar, 4. Munashe Garananga, 16. Kostas Apostolakis (2. Adamou Ibrahim Djibo, 89) – 14. Amine Talal (căpitan; 10. Cedric Badolo, 64), 18. Moussa Kyabou (69. Peter Ademo, 64), 8. Joao Paulo Fernandes – 17. Jerome Ngom Mbekeli (27. Vinicius Paiva, 72), 90. Henrique Luvannor. Antrenor: Roberto Bordin.
Rezerve neutilizate: 1. Victor Straistari, 33. Serghei Paşcenco – 21. Cedric Ngah, 24. Danila Forov, 26. Artiom Dijinari, 31. Dan-Angelo Boţan.

Arbitru: Sander van der Eijk; arbitri asistenţi: Joost van Zuilen, Dyon Fikkert; al patrulea oficial: Marc Nagtegaal (toţi din Olanda)
Arbitru video: Rob Dieperink; arbitru asistent video: Erwin Blank (ambii din Olanda)
Observator UEFA pentru arbitri: Robert Schorgenhofer (Austria), Delegat UEFA: Claude Runavot (Franţa)
Cartonaşe galbene: Kiki (10), Mazilu (33), Kyabou (49), Talal (52), Băluţă (54), Bueno (55).
AGERPRES 

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Spectacol grandios şi meci de gală cu Vitesse Arnhem la sărbătoarea centenarului clubului Petrolul Ploieşti

Clubul de fotbal Petrolul Ploieşti pregăteşte un spectacol grandios pentru data de 12 octombrie dedicat centenarului clubului fanion...

Cupa Laver este „un eveniment unic şi foarte special”, a spus Alcaraz

Cupa Laver este "un eveniment unic şi foarte special", a declarat tenismanul spaniol Carlos Alcaraz, care face parte...

Anderlecht Bruxelles l-a demis pe antrenorul Brian Riemer

Anderlecht Bruxelles, cel mai titrat club din fotbalul belgian, a anunţat joi dimineaţă că a pus capăt capăt...

JO 2024: Cinci cazuri pozitive şi 39% din sportivi testaţi antidoping la Paris

Aproape 39% dintre sportivi au fost testaţi antidoping la Jocurile Olimpice de la Paris, iar până acum au...